Centre for Romanian Studies

Poetry in Translation, (CCLXXXVIII), Alexandru VLAHUȚĂ
(1858-1919), ROMANIA: “Bereft Country”, “Ţară de pripas” –


Bereft Country
Alexandru VLAHUȚĂ
(1858-1919)

A carpet beggar with foresight
A lucky man and money-hungry
Woke up to be, just overnight,
The king of an entire country.

He turned our land into a business
As being shrewd, beyond compare,
He peddled more than you can witness,
By shouting loud to sell his ware:

You that enjoy a petty crime
Grab all the offers which I laid,
To sell your conscience for a dime!
Come here, to join me in my trade!

You stupid guy and arsehole licker
I beckon you to join my trade
The better you become a trickster
The further tax you can evade.

Come to exceed all your ambitions
This land I own hundred per cent,
High ministries and good positions
That all the bastards ever dreamt.

Since two decades I always hear
The pedlar how he sells his trade
All customers to him are dear,
As lolly piles up to his aid.

In one decade all those arse-lickers
Reached to the heights that ever were:
Too many of the baseless drifters,
Each one is now millionaire.

Come join the spoils, you foreign dread,
To pluck out all that might be left!
What can one do? What can be said?
As our country is bereft!

Rendered in English by Constantin ROMAN
© 2014 Copyright Constantin ROMAN, London

Alexandru VLAHUȚĂ
(1858-1919, Romania)
Ţară de pripas

Un vechi tolbaş de vorbe late,
Om norocos din cale-afară,
S-a pomenit pe neaşteptate
Stăpân peste întreaga ţară.

Din ea-şi făcu o prăvălie,
Şi ca un negustor de treabă,
Pentru ca-n lume să se ştie,
Prinse-a striga de la tarabă

Poftiţi aici! Oricine are
Obrazul fără de ruşine
Ş-o conştiinţă de vânzare…
Poftiţi să faceţi târg cu mine!

Prostie, lene, linguşire,
Eu cumpăr tot. Veniţi aici!
Şi cei mai nărăviţi din fire
Mi-or fi tovarăşi şi amici.

Eu dau tot felul de noroace,
Căci sunt atoateţiitorul,
Măriri, averi… Să vie-ncoace
Toţi trântorii ce le duc dorul!…

Aşa, sunt zece ani de când
Pe norocosul negustor
Îl auzim mereu strigând,
Şi muşteriii vin de zor.

În zece ani ce de-a lingăi
Nu se văzură-n slujbe mari,
Câţi oameni fără căpătâi
N-ajunseră milionari!

Veniţi şi voi, străini calici,
Şi strângeţi tot ce-a mai rămas!…
Ce să mai faci? Ce să mai zici?
Sărmană ţară de pripas!