(Constantin Roman, Londra, Martie 2006)

Patrick este cel mai obisnuit pronume al Irlandezilor cu echivalentul feminin de Patricia, amandoua folosind, acelasi diminutiv – Pat, oarecum confuz pentru identitatea genului. Cel mai vechi text din literatura Irlandeza este chiar documentul scris de catre episcopul Patricius, mai tarziu canonizat.

Acest personaj din secolul V, a carui viata este inca invaluita in mister, care i-a crestinat pe druizii Irlandezi a inteles ca adoptia de catre credinta crestina ale unor simboluri pagane va fi facilitat convertirea: astfel – focul rugurilor a luminat sarbatorile Pastilor, iar soarele a devenit cercul in care este circumscris crucea crestina, cunoscuta sub apelativul de “Irish Cross”.
In mod curios si asa cum stim, crucea Irlandeza exista si in anume cimitire rurale Romanesti, nu cunoscuta ca atare, dar provenita, poate din aceasi dorinta de a ingloba un element solar in noua religie. Coincidenta nu este fortuita, Celtii reprezentand, o componenta etnica si culturala a spatiului Romanesc, asa cum se mai observa si astazi in arta decorativa Romaneasca, sau in unele obiecte arheologice; elemente astrale (soarele, luna, stelele) sunt nelipsite in arta noastra populara: pe cruci, pe smaltul strachinilor de lut din Oboga sau din Radauti, pe icoanele de sticla din Ardeal, pe scoartele Oltenesti, sau portile Maramuresene.

De fapt, am putea spune cu o convingere bine masurata ca peste tari si mari, intre Irlanda si Romania exista o anumita simetrie de trairi, de cautari, de mod de viata, de spirit al umorului si in mod surprinzator chiar de experiente politico sociale. Aceste paralele se pot afirma pe mai multe planuri – mai recent pentru ca ambele natiuni Irlandeze si Romane s-au emancipat, la polurile opuse ale Europei, fiind amandoua nascute din destramarea unor imperii, ca urmare a unor conflagratii militare: Romania castigandu-si independenta in 1877, in urma razboiului impotriva Imperiului Otoman, iar Irlanda o jumatate de secol mai tarziu, in 1922, in urma razboiului civil care i-a permis sa devina o republica desprinsa din sanul Imperiului Britanic.
Dar mostenirea civilizatiei Britanice i-a lasat Irlandei, printre multe altele, si o religie alohtona, pe cea Anglicana, care s-a constituit in varful de lance al colonizarii Hiberniei de catre Anglo-Scotieni, de la Henric al VIII-lea si Elsabeta I, trecand prin carmuirea lui Cromwell si pana la William de Orange. Memoria acestei colonizari si urmele ei se mai gasesc si astazi in conflictele sociale si politice ale Irlandei de Nord, tulburari care au preocupat secole de-a randul parlamentarii din Londra, discutand la nesfarsit despre asa-zisa “Irish Question”… In aceslasi timp, la celalalt colt al Europei, Imperiul Otoman moribund, “The sick man of Europe”, dadea nastere unui alt subiect fierbinte,” the Eastern Question” – era vorba despre presiunea independentista a natiunilor crestine din Imperiul Otoman, incurajate de Rusia, nu fara un obiectiv expansionist si rezistata de imperiile occidentale (Franta, Marea Britanie), care doreau sa mentina nestirbit scutul Otoman impotriva Rusiei si in felul acesta sa isi pastreze drum liber spre coloniile lor din Asia: celebrul “drum al Indiilor”. De altfel, conflictul religios in jurul caruia s-au polarizat elementele politice, sociale si culturale din Irlanda au preocupat nu in mica masura intelighentia Irlandeza, inca din secolele trecute, asa cum si elita Romaneasca contemporana este preocupata, in perioada tranzitiei de aceleasi fenomene economice, culturale si politico-sociale: dilemele au fost si sunt asemanatoare in Irlanda ca si in Romania.

Ca si Romanii exilati, care si-au cautat mai intai libertatea si mai apoi implinirea si inspiratia in spatiul cultural si politic Francez, la fel si Irlandezii au poposit in acelasi Paris al exilului, fie in armata catolica a Regelui Soare, sau in randurile ordinelor monastice (sa nu uitam confesorul Irlandez al reginei Marie Antoinette, Scoala Irlandeza, cu celebra ei biblioteca de la Paris, dar mai ales podgoriile Irlandeze din Bordeaux, ca Chateau Kirwan, Chateau Barton, sau cognacul Delamain, distilat de o familie Hughenota Irlandeza). In timpuri mai recente au urmat pictorii, poetii si dramaturgii Yeats, James Joyce, sau J.M. Synge. Aici, poate prietenia lui Constantin Brancusi cu James Joyce capata o dimensiune aparte daca ne gandim la complicitatile nespuse dintre cei doi – este vorba nu numai de simtul innascut al umorului Romanesc, perfect complementar celui Irlandez, dar si de rezonante afective mai subtile.

Soarta elitelor Romanesti, care au luat drumul exilului dupa 1945, sau care au pierit in inchisori si lagare, isi are imaginea simetrica in istoria Irlandei secolului XVI. Memoria populara Irlandeza pomeneste atunci de acel Flight of the Earls, aidoma zborului pasarilor migratoare explicand chiar expresia “The flight of the geese”. Este vorba despre decizia disperata a sefilor de clan Irlandezi de a parasi, in 1607, tara covarsita de armatele engleze ale reginei Elisabeta I, pentru a putea supravietui pe pamant strain. Corabia fugara i-au adus pe tarmul catolic al Frantei.
Irlanda ca si Romania, (este adevarat, la o distanta in timp de zece generatii), a suferit aceleasi efecte nefaste prin decapitarea tarii de o intreaga clasa conducatoare culturala si politica. La fel, intr-o tara ca si in alta, repercusiunile acestei ghilotinari au fost adanci, iar memoria, ca si efectele, au fost imposibil de sters. Prin aceasta traire comuna de experiente politice si sociale, Romanii inteleg perfect de bine gustul amar al istoriei traite de Irlandezi. La mijlocul secolului trecut, adanc afectate de suferinta poporului Irlandez decimat de acea “Potato Famine” (1846-50), Principatele Romane oferisera in ajutor Irlandei un transport de porumb. Din pacate, mamaliga nu intra in consumul obisnuit al Irlandezilor, dar avand in vedere gestul umanitar, in deceniul urmator, Vasile Alecsandri, intalnindu-l pe Gladstone la Londra, i-a amintit de oferta Romanilor. Aceasta aluzie nu era lipsita de interes pentru ca trimisul Moldovean incerca sa castige sprijinul politic al premierului Britanic fata de recunoasterea actului de Unire a Principatelor, din 1856, un demers diplomatic care a esuat: in mod evident Gladstone nu era poet!

Trecand la o alta paralela, din domeniul artei, suntem frapati de simplitatea dar mai ales asemanarea reprezentarilor antropomorfe, fitomorfe si zoomorfe ale crucilor Celtice Irlandeze comparate cu sculptura in lemn ale portilor Maramuresene – modul lor de inspiratie provenind din acelasi etos Celtic, ceea ce ne readuce la fenomenul istoric:
provenind din aceeasi fantana de gene, este evident ca in timp de asuprire, cand talpa tarii nu mai putea suferi oprimarea si injustitia, razmeritele, ori care ar fi fost ele, de la poalele Carpatilor sau din campiile verzi ale Irlandei, au trecut prin pedeapsa focului simbolurile clasei dominante: aici, poate mai ar fi o paralela intre rebeliunile Irlandeze, timp de trei secole, pana la razboiului civil din 1916 si revolutia lui Horia din 1784, a lui Tudor din 1828, sau razmerita taraneasca din 1907. Dar poate cea mai pregnanta comparatie trebuie sa ramana polarizarea celor doua sisteme opuse de gandire; in Romania jocul oligarhilor Tranzitiei, fata de dorinta legitima de emancipare a restului populatiei Romanesti, si in mod similar, in Irlanda, polarizarea si incrancenarea mostenita pana azi de clasele sociale Irlandeze reprezentate de unele factiuni catolice si protestante. Acest fenomen nu poate fi mai bine conturat decat in Prefata Anglo-Irlandezului William E.H.Lecky (1838-1903) la cele cinci volume de “Istoria Irlandei in secolul XVIII”:

“Atat de profund afectat poate fi scriitorul de animozitatea sectara si partinica, incat ori si cat si-ar da osteneala de a se libera de ori si ce fel de prejudiciu, ca sa faca sa apropie intr-un spirit impartial edictele conflictuale partizane, inca va mai trebui, daca este un om destul de intelept, sa mai pastreze niste indoieli, ca sa reuseasca, cu adevarat, sa redea cu o fideliltate autentica, nuantele delicate ale provocarii, ale paleativului, sau ale vinovatiei. (Prefata la “History of Ireland in the 18th century”; citata in R. F. Foster, “Paddy and Mr. Punch”, 1993, p.9).”

Observatiile de mai sus, gandite in Irlanda sfarsitului de secol al XIX-lea, capata o rezonanta deosebita, patru generatii mai tarziu, in Romania Tranzitiei de la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI.

Dar in ciuda acestor conflicte latente, care mocnesc inca sub aspectul normalitatii si prosperitatii (aduse de Uniunea Europeana, de pe urma careia Irlanda s-a propasit economic), putem afirma, cu buna stiinta, ca identatea Irlandeza se regaseste si de o parte si de alta a granitei cu Ulster si chiar mai mult, in Statele Unite si in tarile Commonwealth-ului prin sarbatorirea zilei Sfantului Patrick, atat de catre Anglicani cat si de Catolici.

De 17 Martie, conform traditiei incepute cu 150 de ani in urma de catre Victoria, stra-strabunica Reginei Elizabeth II, aceasta ofera in fiecare an simbolicul buchet de trifoi (shamrock) regimentului ei Irlandez (The Irish Guards). De ce tocmai trifoiul? Pentru ca el reprezinta Sfanta Treime crestina propovaduita de Sfantul Patrick.

17 Martie nu numai ca este ziua nationala a Irlandei, dar Sf. Patrick si trifoiul inmanucheaza chiar identitatea Irlandeza. Traditia este veche de cateva secole, daca ne gandim la cele spuse de Jonathan Swift, preot Anglo-Irlandez si autor al celebrelor “Calatorii ale lui Gulliver”, care consemneaza intr-o scrisoare din 17 Martie, de la Londra:

“De Sf. Patrick, Parlamentul din Westminster este inchis, iar Mall-ul (n.t. bulevardul care duce la Buckingham Palace) este atat de somptuos pavaozat, incat am fi crezut ca intregul glob este populat de Irlandezi”.

Dar cel dintai cortegiu de sarbatorire al Sf. Patrick, a fost la Boston, in 1737, desi cel mai mare ramane cel de la New York, initiat in 1756 la birtul “Thistle Tavern”, ca sa devina, 250 de ani mai tarziu, parada populara de cea mai mare amploare din lume, la care au participat, ultima data, peste 150.000 oameni.
De ziua Sf. Patrick multi straini vin la Dublin sa sarbatoreasca, in timp ce intregul guveren Irlanez, de la Presedinte pana la ultimul ministru, se disperseaza in cele patru colturi ale lumii ca sa reprezinte Irlanda la cel mai inalt nivel.

In felul acesta substratul religios, pastrat si amplificat de traditia laica a devenit un simbol universal, in adevaratul sens al vietii lui Patrick: nascut in Albion, luat ostatec la 16 ani de catre druizii Irlandezi si dus sa pasca oile in Hibernia, scapand ca sa isi regaseasca lilbertatea in Galia, unde a devenit calugar la Auxerre. Sf. Germain i-a recunoscut harul, recomandandu-l papei care l-a uns episcop. In anul 433 Patrick s-a reintors sa crestineze Irlanda.
Bisericile Irlandeze din primele secole ale crestinatatii pastreaza o simplitate de proportii, volum si mister al bisericilor noastre ortodoxe: catedralele lor gotice s-au ridicat mult mai tarziu, construite de Anglicani, caci inainte Irlandezii ca si Romanii nu au avut ragaz sa ridice biserici mari, din cauza vicisitudinilor istoriei si a dispersarii populatiei.

Intr-un fel, poate spiritul Sfantului Patrick nu poate fi mai bine surprins decat in versurile poetului Irlandez Hector McDonnell, nascut nu departe de pasunile unde a pastorit Patrick, pe culmile colinelor Slemish Hill.

Traducandu-l in limba Romana si evocand importanta Zilei Nationale a Sfantului Patrick – Romania intinde o mana Irlandei, asigurand-o de radacinile comune Celtice si Europene: de la Est la Vest Universul este transparent.
Constantin ROMAN (Martie 2006, Londra)

PATRICK
(Hector McDonnell)

Patrick, cine esti Tu?
Te cautam prin versuri latinesti
Bezmetici prin noianul de nestiri

Cuvintele-ti ne scapa printre maini
Iar leaganul nu-ti este nicaieri
Erai in Mayo sau in Slemish Hill?
Si ce uriasi te-au strans la pieptul lor?

Aiurea,
L-ai strigat pe Dumnezeu
Ce-a coborat adanc in trupul tau
Sa-ti dea curaj sa-nvingi la drumuri noi

Care-a fost imparatul
Ce te-a-njosit? Unde-ai plecat?
Te cautam, dar inca nu te stim
Strajerii tai se uita-n varf de munti si-asteapta
Pasul tau.
(traducere din Engleza de Constantin ROMAN)

Nota: Hector McDonnell este istoric si pictor care traieste in Irlanda si la New York
Constantin Roman este cercetator si scriitor, membru al “Society of Authors”, Londra

Cruce Irlandeza contemporana cu Sf. Patrick

Sfantul PATRICK
(Hector McDonnell, Irlanda)

Patrick, cine esti Tu?
Te cautam prin versuri latinesti
Bezmetici prin noianul de nestiri

Cuvintele-ti ne scapa printre maini
Iar leaganul nu-ti este nicaieri
Erai in Mayo sau in Slemish Hill?
Si ce uriasi te-au strans la pieptul lor?

Aiurea,
L-ai strigat pe Dumnezeu
Ce-a coborat adanc in trupul tau
Sa-ti dea curaj sa-nvingi la drumuri noi

Care-a fost imparatul
Ce te-a-njosit? Unde-ai plecat?
Te cautam, dar inca nu te stim
Strajerii tai se uita-n varf de munti si-asteapta
Pasul tau.

(traducere de Constantin ROMAN, Feb. 2006)

——————————————————
Original Poem in English:

PATRICK
(by Hector McDonnell, Ireland)

Who were you, Patrick?
We search along your Latin lines
Fumbling through fewer certainties

The names you give pass deftly through our touch,
Your village lives on no one’s map;
Were you in Mayo or was it Slemish hill
Did burly men press nipples to your lips?

Somewhere
you cried out to your half-known god
And saw him slide within your body’s frame
Talking to soothe and urge you on.

But who was then the emperor?
Who called you vile? Where did you go?
We cannot know, though even now
Your guardians watch within the mountain peaks
and wait.

———————————-

The Hon Hector McDonnell lives in Co. Antrim and the USA.
He is an intrepid traveller and a fine observer of the human nature, which he depicts on huge canvasses, as well as in his books on History. His paintings have been shown in England, Ireland, Germany, the US and elsewhere, where they were acquired by private collectors, public galleries and museums worldwide.
But above all Hector is a polymath and a witt with a great zest for life, a splendid friend and a consumate cordon bleu cook; all in all – the epithome of Ireland at its best.
He was educated at Eton and at the Fine Arts Schools in England and Germany. He speaks several European languages and is the author of several books of Irish interest.
—————-
Hector McDonnell, fiul mezin al contelui de Antrim locuieste in Judetul Antrim (Irlanda de Nord) si in SUA. El este un calator inveterat, dar mai ales un adanc cunoscator al conditiei umane, pe care o prezinta in niste picturi de mari dimensiuni, ca si in paginile cartilor lui de istorie. Picturile lui au facut obiectul unor expozitii personale din Anglia, Irlanda, Germania, Statele Unite si din alte tari, unde au fost achizitionate de colectionari particulari, de galerii si de muzee din intreaga lume.
Dar mai presus de ori si ce, Hector eate un “Om al Renasterii”, un polimat cu un simt al umorului foarte acut, demonstrand o mare “joie de vivre”. El este un amic fidel si un bucatar rafinat – de fapt, prin toate aceste calitati, Hector reprezinta, chintesenta spiritului autentic Irlandez.
Hector a studiat la celebrul colegiu Eton si la scolile de Belle Arte din Anglia si Germania si converseaza, bine inteles, in mai multe limbi europene. El este autorul a mai multor carti de istorie a Irlandei, o tara unde stramosii lui au facut istorie si au influentat chiar istoria de-a lungul unor veacuri zbuciumate al intregului mileniu care a trecut.