Radu GYR (1905-1975), Romanian poet, political prisoner

Radu GYR – “Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!” (Arise, brother Andrew, arise, brother John!)

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Arise brother Andrew, arise brother John
(by Radu GYR)

It is not for the sake of a bread on your table,
it is neither for pastures and nor for the stock,
it is rather for living a peace which is stable:
arise brother Andrew, arise brother Jock!

For the sake of your kinsmen who died in the ditches
for the hymns that you sang as you stood in the dock
for the tears of the heavens, as you pained in the shackles
arise brother Andrew, arise brother Jock!

It is not for the anger resounding your body
it’s instead for the sake of your cry to the world,
for the distant horizons with a brimful of planets,
arise brother Andrew, arise brother Jock!

If you wish to regain all the ancestral freedoms,
through the heavenly gates your admission to gain,
break to pieces the shackles which are cutting your body,
arise brother Andrew, arise brother Jock!

As prostrate you may wish once again to embrace
all that’s left from the blaze of your family’s hearth
they all gently come back to take hold of your soul
arise brother Andrew, arise brother Jock!

Arise brother Andrew, by freeing your shackles!
Arise brother Jock, back again on your bones!
Alight to the Heavens, the tempest abated,
arise brother Andrew, arise brother Jock!

(Rendered from Romanian by Constantin ROMAN, September 2011)

Radu Gyr (pen name of Radu Demetrescu; March 2, 1905, Câmpulung-Muscel – 29 April 1975, Bucharest) – Romanian poet, essayist, playwright, journalist, political prisoner.

Radu Demetrescu, aka Radu GYR made his debut at the age of twenty two. He was several times a Laureate of the Society of Romanian Writers to be subsequently employed by the Romanian Academy in its Institute of Romanian Literature. Radu Gyr also held the position of Lecturer of the Department of Romanian Letters and Philosophy, Bucharest University.
In 1940 he is appointed Director General of the nationwide Romanian Theatres, on which occasion he becomes the founder of the “Teatrul Evreiesc” in Bucharest (The Jewish Theatre).
The poet spent time in prison, both before and during the Communist regime.

The above poem caused the writer to be sentenced to death in 1958. However, his life sentence was commuted to a shorter sentence and eventually he was released to be put in charge of the Communist broadcasts aimed at the Romanian diaspora in the West. This was a scenario often replicated in the case of several dissidents who fell foul of the Communist authorities. He died at the age of 70 in Bucharest.

Lucian Blaga (1895-1961) Diplomat, Philosopher, Poet,

Playwright, Political Prisoner,

In Marea Trecere – The Great Passage (1924)

1924
MOTTO (In Marea Trecere): Opreste trecerea. Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire – ,şi totuşi to rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea.

* CĂTRE CITITORI  (TO MY READERS)

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi. Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă şi aşteptaţi să vorbesc. – De unde să-ncep? Credeţi-mă, credeţi-mă, despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei: despre soartă şi despre şarpele binelui, despre arhanghelii cari ară cu plugul grădinile omului, despre cerul spre care creştem, despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri şi înainte de toate despre marea trecere. Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plângă şi n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea – lăsaţi-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închişi.

1924

Motto

The Great Passage:

Halt the Great Passge. I know, Mylord, there is no Love without Death. And yet, Mylord, please stop the clock with which you measure our decay.

TO MY READERS

This is my Home.

Beyond it is the sun and the garden with beehives.

You are passing bye, stranger,

Glancing through the fence, waiting for me to speak:

But where shall I start?

Believe me, believe me one could speak endlessly about anything:

About Fate and the well-wishing Snake

About Archangels ploughing the Garden of Man

About the Sky which we hope to reach,

About Hatred and Fall, Sadness and Crucifixion…

But above all, about the Great Passage.

Yet words are nothing else than the tears

Of those who wished so much to cry, but couldn’t.

Bitter, so bitter are all words

And therefore

Let me walk in silence amongst you

Cross your way

Eyes-closed.”

(Rendered in English by Constantin ROMAN)

Copyright Constantin Roman, 2011

——————————————————-

Lucian Blaga (1895, Lancram, Romania-Lancram,Romania1961),

Poet, Philosopher, Political Prisoner

Culture:

“A major Culture is not a multiple of a minor Culture – it is its sublimate .”

(Lucian Blaga, (1895-1961), Philosopher and Poet)

(Reception Speech to the Romanian Academy, 5 June 1937)

Genius:

“It is an accepted fact that the most important and the highest poetical, artistic or philosophical oeuvres of Western Europe do not necessarily belong, from the spiritual point of view, to the most gifted nations. The Germans who produced Goethe or Kant or the English with the genius of Shakespeare do not reach the average level of aptitudes of the French or Italians. From the point of view of a normal spiritual average such comparison would not favour the English or the Germans. The mystery of the birth of such geniuses as Goethe or Shakespeare, within the framework of a spiritual average of little imposing relevance could be possibly explained rather from a stylistic perspective. It follows then, without any doubt that the complexity and the stylistic means of the English and the Germans are superior to those of other peoples, who are perhaps gifted with a greater intelligence, talent and even life environment .”

(Lucian Blaga, (1895-1961), Philosopher and Poet)

(Reception Speech to the Romanian Academy, 5 June 1937)

BIOGRAPHY

If Cioran is considered the contemporary extension of Nietsche, and his thoughts written in French are translated in many languages, Lucian’s Blaga’s works remain highly mystical, close to the primeval myth and to his village roots and sadly very little translated in foreign languages. He is famous for the philosophical concept of the “Mioritic Space” according to which the Romanian psyche is determined by the land of rolling hills and valleys.

Blaga was born the son of an Orthodox priest in a small village of Transylvania. By the time of his maturity his contribution was acknowledged by being elected a Fellow of the Romanian Academy, just before the Second World War. With the advent of Communism in Romania the last two decades of his life were spent in obscurity, interspersed with time in the Communist prisons, where he was reduced to silence and physical incapacity.

Between 1943 and 1946 Blaga published some of his major philosophical works; the “Trilogy of Knowledge,” “The Trilogy of Culture” and the “Trilogy of Values”. Two further titles – the “Cosmogonic Trilogy” and the “Pragmatic Trilogy” respectively had their publication barred by the advent of the Marxist dictatorship. The philosopher was made to renounce, his ideas, under duress. He was dismissed from his Chair of Philosophy at the University of Cluj and compelled to take up a job as librarian. But soon he was forced to renounce even this modest position, as he spent frequent spells in jail as political prisoner.

Lucian Blaga died in 1961, only a few years after he was released from prison.

(Constantin ROMAN: “Voices and Shadows of the Carpathians – An Anthology of Romanian Thought”

copyright 2011 Constantin ROMAN

Al. O. Teodoreanu (Pastorel)

Al. O. Teodoreanu (1894-1964)

Lawyer, novelist, poet, epigramist, epicurian, gastronomer, bohemian, bon-viveur and political prisoner. Brother of novelist Ionel Teodoreanu (1897-1954)

Best remembered in the Romanian literature as a most incisive and witty epigramist. His downfall during the dour years of Communist dictatorship was caused by his unrepentant rebellious spirit in producing political epigrams which enjoyed the widest circulation as oral literature: such lyrics were only published after the fall of Communism, as they would not pass the censorship.  Indeed it caused the poet to come under the radar of  the Securitate, the Romanian secret services, which subjected him to long interrogationfollowed by a ten-year prison sentence from which he came out a shadow of himself.

—————————————————————–

A Doua zi (dupa moartea lui Stalin)
Îl plâng pe Stalin şi vă jur
C-am să vă spun secretul:
Mă tem că vom pupa în cur
De-acum tot Comitetul!

The Day After (Stalin’s Death) [I]

At Stalin’s death I cried my eyes out

The secret being truly gritty:

We will be made to go about

Licking the arse of a Committee.

The Day After (Stalin’s Death) [II]

At Stalin’s death I cried my eyes out

My sorrow turning to a farce:

To have instead to go about

Licking a whole Committee ‘s arse.

The Day After (Stalin’s Death) [III]

At Stalin’s death,  blue tears I shed

At a perspective all too gritty,

As we’ll be made to kiss instead

The arses of a whole Committee.

(Rendered in English by Constantin ROMAN, London, February 2010)

Constantin Roman © 2010. All Rights Reserved

Constantin NOICA (1909-1987)

Centenar Noica (1909- 4 dec.1987)

Autor: Isabela Vasiliu-Scraba

Sfârşitul lui Constantin Noica şi sfârşitul comunismului

Motto:

“Comuniştii s-au aşezat prea aproape de oameni; s-au instalat în cămara lor de alimente, în culcuşul lor, în sertarele lor [cu manuscrise], pe cât posibil chiar în conştiinţele lor, încât indispun prin simpla lor voce, cu simplul lor ziar ” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 15)

Fascinat de imensa generozitate a lui Noica  “faţă de oameni, de ideologii, de naufragii”, Mircea Eliade admira îndrăzneala prietenului său  – aflat în domiciliu forţat – de a se rosti “peste sisteme şi istorii”, deşi ocupantul sovietic al României ciuntite de Basarabia şi Bucovina de Nord îl plasase pe filozof în marginea societăţii, interzicându-i cariera de profesor universitar pentru care avea pregătirea necesară. Sub pretextul comentării lui Faust de Goethe, Noica interpreta în anii cincizeci cultura europeană din secolul XX evidenţiind declinul spiritual al unei lumi care se lipseşte de spontaneitatea creatoare, înlocuită de scrisul la comandă, o lume în care natura este pustiită şi degradată printr-o “orăşenizare forţată”.

Total izolat de colegii de breaslă scritoricească, lui Noica îi erau interzise până şi vizitele la prietenii din Bucureşti cu care, pe furiş, mai făcea schimburi de opinii literare. După lista de lucrări (v. Modelul Noica, 2009, p. 506-507) pe care a alcătuit-o  în anii de interdicţie de semnătură, filozoful avea gata de publicare cinci cărţi, dintre care Anti-Goethe în două volume tratând despre “grandoarea şi mizeria omului fără filozofie” (Despărţirea de Goethe, 1976, p.8). Pentru a masca adevăratul sens al titlului, Noica scrie că în volum se ocupă de limitele triumfului omului modern, şi că “în felul cum ne despărţim de oameni dovedim cât de mult îi îndrăgim” (1976, p. 7). In 1972 Securitatea i-a restituit celui întemniţat şase ani fără vină o parte din manuscrisul Anti-Goethe, care a stat la baza volumului Despărţirea de Goethe. La câţiva ani după căderea comunismului, i-au mai fost restituite (soţiei lui Noica, în 1994)  două capitole din manuscrisul Anti-Goethe confiscat la arestarea din 1958. Acestea au fost incluse în ediţia a II-a. După îngrijitorul celei de-a doua ediţii din 2000 s-ar putea ca prin “cotloanele S.R.I. –ului” să mai fie file din manuscrisul acestei scrieri noiciene publicată după un sfert de veac de la redactarea ei.

La sărbătorirea clandestină a lui Goethe a participat în 1949 şi Alice Voinescu, printr-o conferinţă în cerc restrâns, fiindcă în învăţământul superior nu mai avea voie să predea. In locul profesoarei cu doctoratul la Sorbona studenţii aveau parte de prelegerile propagandistului comunist Marcel Breslaşu/Bresliska care practicase advocatura şi din 1948 devenise director în Ministerul Artelor şi Informaţiilor, apoi profesor şi rector al Institutului de Artă (v. Marian Popa, Istoria literaturii române…, Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2001, vol. I, p.1073).

Anti-Goethe, sau despărţirea de lumea presimţită si descrisă de Goethe prin Faust II, era la Constantin Noica o distanţare de lumea spectrală a utopiilor devenite realitate. “Cu posibilul gol al banului fără acoperire” imaginea irealităţii avea la început aspect oarecum jucăuş. Dar cu ideea de reproducere a umanităţii în eprubetă, previziunea viitorului devine sumbră. In partea a doua din Faust, după o cununie de scurtă durată a idealului grec cu spiritul modern, urmează războiul cu mijloace diabolice, apoi politica ilustrată de isteria raţiunii ordonatoare şi planificatoare care se izbeşte de rezistenţa unor bătrânei ascultând cu evlavie sunetul clopotelor unei biserici până să fie raşi de pe suprafaţa pământului cu casa, cu gradina si cu mica lor biserică. Dacă “realizarea posibilului gol” într-o lume fără oameni adevăraţi rămâne mefistofelică, nedesprinsă de iniţiatorul şi realizatorul ei, lumea a cărei caricatură a fost anticipată de Goethe “cu repulsie” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, 1990, p. 34-35), ar fi tocmai lumea diabolică a secolului XX adeverită de oameni.

Iată toate volumele pe care Noica n-a putut să le publice din 1944 până în 1956: Lysis sau despre înţelesul grec al filozofiei; Fire şi fiinţă. Introducere la o filozofie sistematică; Anti-Goethe (2 vol.); Devenirea întru fiinţă. Încercare de filozofie sistematică; Povestiri din Hegel (care avea să fie publicată la Paris în 1962, când Noica era în temniţă şi Mircea Eliade încerca să-l ajute, cum va face în 1979 la a treia arestare a preotului Calciu).

De dincolo de Cortina de fier, Eliade mărturisea în aceeaşi scrisoare din 1957-1958 că în optimismul lui Noica găsise o notă comună între ei, dincolo de destinele lor individuale atât de diferite. Corespondenţa cu Mircea Eliade era aşteptată cu nerăbdare nu numai de Constantin Noica aflat la Câmpulung după o scurtă arestare (v. rev. Origini, nr. 9-10/2009, Supliment Noica, p. XV), ci şi de cei care-i îngroşau Dosarul de urmărire opertativă, scrisorile trimise şi primite fiind parcurse negreşit de mercenarii ocupantului sovietic care-l considerau pe Noica un “duşman al poporului”. Tot aceştia se pare că au fost primii cititori ai volumului Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, pe care Noica (probabil după moartea lui Eliade) l-ar fi vrut publicat la Londra şi nu confiscat în  cursul anului 1987 de Securitate, cum trebuie să se fi întâmplat în realitate.

Anul confiscării poate fi dedus din cuprinsul volumului în care apar idei ce se regăsesc în articolele publicate la acea vreme. De pildă, în manuscrisul expediat de Noica şi interceptat de Securitate apare ideea că politicienii vor “mai binele” crezând cu asta că vor binele: “mizeria lumii moderne e o chestiune de gramatică: oamenii confundă comparativul cu pozitivul, ba chiar nu se mai gândesc la pozitiv. Americanii nu se gândesc nici măcar la comparativ, ci de-a dreptul la superlativ, la foarte bine” (C. Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru , 1990, p.16). Or, tot chestiuni de gramatică tratase şi în articolele Cultura europeană în ipostaza substantivului (România literară, februarie 1987), Adjectivul, epitetele şi Renaşterea (România literară, martie 1987), Gradul zero al adjectivului şi Leonardo da Vinci (România literară, aprilie 1997) şi Cum arată cultura europeană în ipostaza adverbului (România literară, mai 1987, nr.20 şi iunie 1987, nr.24). Aceste articole au constituit capitole ale ultimei sale cărţi De dignitate Europae pe care a început să le publice în 1986 (v. Modelul cultural european, partea I-a,  în România literară, 19 iunie 1986, nr.25) dar care a apărut doar post-mortem (în 1988 la Editura Kriterion în traducerea lui G. Scherg si abia în 1993 în româneşte).

La sfârsitul memoriilor sale Noica a trecut anul 1965, ceea ce nu era de natură să-l împiedice să mai completeze volumul. Fiindcă unele pagini din manuscrisul care cuprinde amintiri din vremea detenţiei (1958-1964) prea seamănă cu cele concepute prin 1986-1987 când era preocupat de Europa care “a fost şi poate fi sarea pământului” (oct. 1985, în vol. C-tin Noica, Istoricitate şi eternitate, 1989, p.257 şi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre viitorul culturii europene, în Dacia Literară, Anul XX, nr. 85 aprilie 2009, p. 16-17).

După citirea manuscrisului Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru , Securitatea l-a întrebat probabil pe Constantin Noica de ce a ţinut să scrie împotriva poporului român că atât deţinuţii politici torturaţi în închisori cât şi  comuniştii  ar fi  “victime ale timpului lor” (p18). Desigur trebuie să-l fi chestionat şi cum de a îndrăznit să încerce a scoate pe ascuns din ţară materiale denigratoare. Discuţia dintre un fost deţinut politic urmărit, hărţuit  şi solicitat de Securitatea la discuţii periodice după eliberatea sa din 1964 s-ar fi putut întâmpla să nu fi fost dintre cele mai politicoase, mai ales că miza invitării în ţară a lui Eliade căzuse, iar Noica era singur în vila sa de la Păltiniş.

In toamna anului 1987 singurătatea lui Noica era destul de completă. Prietenul său, fostul deţinut politic Octavian Nicolae fusese îndepărtat din Păltiniş: “au trecut lunile octombrie şi noiembrie şi singurele legături pe care le mai aveam cu domnul Noica erau scrisorile şi din cînd în când un telefon” (Octavian Nicolae, în vol. Modelul Noica, 2009, p.426). Doar în camera de alături fusese plasată vânzătoarea de la chioşcul de cărţi din Păltiniş, tov. Norica Becheş care “l-a supraveghiat pe filozof cu îndrumare de la Securitate” (v. I. Filipciuc, Centenar Noica, Păltiniş, 25 iulie 2009, în rev. Origini, nr. 9-10/2009, Supliment Noica, p.II).

Lectura manuscrisului pe care Noica a făcut imprudenţa să vrea să-l publice în Occident a determinat probabil şi inexplicabila amânare a operaţiei după fracturarea colului femural în dimineaţa zilei de miercuri 25 noiembrie 1987. Motivul amânării a fost derizoriu, în condiţiile în care filozoful, deşi slab, “se controla medical şi rezultatele erau în general bune” (v. Modelul Noica, 2009, p. 146.) pentru cei 78 de ani ai săi.  Doctoriţa Eleonora Emilia Cioran  (cumnata lui Emil Cioran) l-a vizitat pe Noica la Spital şi a spus într-un interviu că optimismul lui Noica o determinase să creadă că filozoful spera să se vindece, fiind nedumerit de amânarea operaţiei. In interviul luat de Ana Sîrghie, doctoriţa a adăugat că, spre surprinderea ei, a constatat pe corpul bolnavului nişte edeme generalizate, la mâini, abdomen şi picioare, vânătăi mult prea extinse pentru a  se putea explica prin şocul căderii care a dus la fractură (Dr. Eleonora Emilia Cioran, în vol. Modelul Noica, 2009, p. 147).

In manuscrisul amintirilor din temniţă interceptat şi confiscat de Securitate când Noica a încercat să-l trimită fostei sale soţii din Anglia, filozoful îşi pusese problema “ce au să facă în viaţă păzitorii şi administratorii doctrinei comuniste când se va termina cu mascarada comunismului” (Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1990, p.20). Pe parcursul celor douăzeci de ani de post-comunism s-a putut constata reapariţia dorinţei politice de a schimonosi adevărul. Nici încercarea comuniştilor de a “desfiinţa omul ca fiinţă morală” n-a fost cu totul abandonată, ideologii reciclaţi în holocaustologi obligându-i pe români “să recunoască exact ce vor ei (…) cu expresiile lor şablon” (C. Noica, Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, p.19). Cum bine s-a văzut, corul de reciclaţi a repus în circulaţie –ca în anii de început ai ocupaţiei comuniste a ţării – neadevărurile inventate de acuzatorii lui Noica şi Eliade care i-au transformat atunci, din vârfuri ale spiritualităţii româneşti, în deţinuţi politici (Mircea Eliade fiind condamnat în lipsă).

Seul au monde
de Ion Caraion. Traduction de Constantin Roman

- Où vous emmènnent-ils, Monsieur?
- Dans le jardin, mon rêve.
- Pour quoi faire, Monsieur?
- Pour me fusiller, mon rêve.
- Parce qu’ils ont des balles, Monsieur?
- Parce qu’ils ont le temps, mon rêve.
- Où vous enterreront-ils, Monsieur?
- Sous la neige, mon rêve.
- Avez-vous peur, Monsieur?
- Je trouve ça révoltant, mon rêve.
- Qui doit-on prévenir, Monsieur?
- Les feux de l’enfer, mon rêve.
- Ça va aller quand même, Monsieur?
- Il fera nuit, mon rêve.
- Qui est votre plus proche parent, Monsieur?
- Je suis seul au monde, mon rêve.
- Voulez-vous boire un verre, Monsieur?
- Qu’est-ce que ça va me coûter, mon rêve?
- Peu importe le prix, Monsieur.
- Le calice est-il empoisonné, mon rêve?
- Vous n’en voulez pas, Monsieur?
- Casse-le en mille morceaux, mon rêve!
- Doit-on vous pleurer, Monsieur?
- Inutile, mon rêve.
- Bonne nuit, Monsieur.
- Dormons ensemble, mon rêve!
- Je dors seul, Monsieur.

* * * * * * * * * *

Alone in the World

by Ion Caraion. Translated by Constantin Roman.

Where are they taking you, sir?
To the garden, my dream.
Why do they take you there, sir?
To shoot me, my dream.
Because they have bullets, sir?
Because they have time to, my dream.
Where shall they bury you, sir?
Under the snow, my dream.
Are you afraid, sir?
I find it revolting, my dream.
Whom shall we tell all this, sir?
Tell the fires of hell, my dream.
Will you be alright, sir?
Night will have come, my dream.
Who is your next of kin, sir?
I am alone in the world, my dream.
Would you care for a drink, sir?
What will it cost me, my dream?
The cost does not matter, sir.
Is the chalice poisoned, my dream?
You seem not want it, sir?
Smash it to pieces, my dream!
Should we mourn you, sir?
That would change nothing, my dream.
Good night to you, sir.
Let us sleep together, my dream.
Sir, I sleep alone.

* * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * * *

Am Pe Nimeni (Ion Caraion)

- Und’ va duce, domnule ?
- În gradina, somnule.
- Ce sa faceti, domnule ?
- Sa ma-mpuste, somnule.
- Ca au gloante, domnule ?
- Ca au vreme, somnule.
- Und va-ngroapa, domnule ?
- Sub zapada, somnule.
- Va e frica, domnule ?
- Îmi e scîrba somnule.
- Cui sa spunem, domnule ?
- Iadurilor, somnule.
- Va fi bine, domnule ?
- Va fi seara, somnule.
- Aveti rude, domnule ?
- Am pe nimeni, somnule.
- Vreti o cupa, domnule ?
- Cît ma costa, somnule ?
- N-are-a face, domnule.
- De otravuri, somnule…
- Nu vreti cupa, domnule ?
- Sparge-o-n tandari, somnule !
- Sa va plîngem, domnule ?
- N-are-a face, somnule.
- Noapte buna, domnule !
- Dormi cu mine, somnule !
- Eu dorm singur, domnule.

—————————————————————————

Read more about  Political prisoners and about Marta Caraion-Blanc in:

Blouse Roumaine – The Unsung Voices of Romanian Women

(Centre for Romanian Studies, London, 2009)

(1,100 pages, 160 Biographies, 600 quotations)

http://www.blouseroumaine.com/buy-the-book/index.html

- – - – - – - – -
Note:
Ion Caraion, (1923-1986), Poet, Essayist
(from “Am pe nimeni” – “I have nobody”)
- – - – - – - – -
Translated from Romanian by:
Constantin Roman.
- – - – - – - – -