Nine pins standing
Eight plus the kingpin makes nine
They’re glad to be up standing.
Dear pins, stop being so smug
Because some of you are soon expected to die
If not all of you
And in particular the kingpin.
You are eight plus the kingpin nine
Popicele stau în picioare
8 şi cu popa 9
Se bucură că stau în picioare.
Popicelor, nu vă mai bucuraţi
Popicelor, din voi
Trebuie să piară îndată câteva
Dacă nu toate
Popa mai ales
Tags:"Paul Sterian"·communism·comunism·inchisoare·ninepins·poet·political·popice·prison·Romania
Pe 30 august 1946 Mircea Vulcănescu avea să fie din nou arestat, de astă dată până la moartea survenită în octombrie 1952 (v. Măriuca Vulcănescu, Desfăşurare cronologică, în vol. Mircea Vulcănescu, Ultimul Cuvânt, Bucureşti, Ed. Crater, 2000).
Sora lui Vulcănescu (urmând şi ea a fi băgată după gratii) notase că în 20 decembrie 1947 la Curtea de Apel procurorul ceruse achitarea lui Mircea Vulcănescu, condamnat la 8 ani în procesul din 10 oct. 1946, dar suspendat din postul de Director al Datoriei Publice abia pe 11 iulie 1947.
În decembrie 1947 încă mai era ministru de justiţie Lucreţiu Pătrăşcanu (1900-1954). Acesta dorea achitarea filozofului despre care scrisese că muşcă din Dumnezeire ca viermele din fruct (v. Lucreţiu Pătrăşcanu, Curente şi tendinţe în filozofia românească, Bucureşti, 1946, Ed. Politică, 1971). Pe 30 decembrie 1947 Regele a abdicat şi s-a proclamat “democraţia populară”, cu o constituţie din care nu lipsea rolul conducător al URSS. Ministru de externe era Ana Pauker iar ministru de justiţie Avram Bunaciu care l-a înlocuit pe Lucreţiu Pătrăşcanu arestat în 1948 şi asasinat în puşcărie de şeful Securităţii, generalul rus Ghe. Pintilie (Pantiuşa).
In apărarea citită la procesul din octombrie 1946, când aparenţa statului de drept camufla înrobirea rusească sub mascarada unei democraţii “ocrotită” de observatori englezi şi americani, Mircea Vulcănescu spusese că “fără dreptate nu este posibilă convieţuirea omenească”. In partea a doua a filmului difuzat pe 10 oct. 2009 la TV-Cultural, s-a extras acest citat din Vulcănescu, nespunând nimic despre contextul politic care i-a anulat din start orice conţinut de adevăr. In plus s-ar fi putut arăta (pe cazul arestării ministrului de justiţie, sau chiar al farsei de proces în care a fost condamnat filozoful) că instaurarea sclaviei de după 1945 nu a presupus “convieţuirea”, ci crima şi fără de legea făcute în văzul lumii. S-ar fi putut…dacă filmul n-ar fi înfăţişat pe alocuri (prin părţile esenţiale…) viziunea cripto-comunistă din istoria “oficială” de după 1990.
Tags:"Isabela Vasiliu-Scraba"·"Mircea Vulcănescu·comunism·Filosofie·inchisori·Romania
Uneori, la Bucuresti, mai auzeam de la prietenii unor prieteni, cam la māna a treia sau a patra, de niște “ceaiuri” date īn cartierul Primăverii, unde “grangurii” īși aveau ghetoul privilegiat, īn casele luate cu japca de la “exploatatorii” care īnfundaseră pușcăriile de la Sighet sau Aiud.
Copiii lor, de aceeași vārstă cu mine, primiseră discuri de muzică ușoară: twist, rock’n roll – muzică “decadentă” pentru noi, dar nu și pentru ei. Era imposibil de pătruns īn asemenea cercuri, și m-aș fi simțit compl “pe din afară”, așa că doar visam. Īn plus, nu era suficient să fi pus māna pe un disc străin, ci trebuia să ai și un “patefon” modern, pentru “microsilloane” de 33 și mai tārziu de 45 (rotații pe minut). Asemenea tehnologie nu exista pe piața liberă, dar la un moment dat a fost importată din Cehoslovacia sau Germania de Est. Prin anii ‘60 apăruseră niște īnregistrări romānești (Electrecord) cu cāntăreți occidentali simpatizanți comuniști – interpretul negru american de jazz Paul Robson, sau comunistul francez Yves Montand. Ei, asta era mare lucru! Dar noi tinerii preferam Beatles sau Paul Anka, īnsă de unde Dumnezeu să īi găsești?
Tags:"Gheorghiu-Dej"·"muzica usoara"·ceaiuri·Ceausescu·cenzura·comunism·decadent·discriminare·magnetofon·occident
*La Paris, pe când era discutat romanul metafizic al lui Mircea Eliade, un critic literar scăpat de teroarea comunistă din RPR observase dezinteresul Occidentului pentru suferinţele românilor întemniţati cu sutele de mii de mercenarii ocupantului sovietic al ţării. Referitor la acest vinovat dezinteres al umaniştilor francezi de stânga, Ierunca nota următoarele: “lui Sartre nu i se cere decât o informaţie obiectivă. Dar el dă dovadă de ipocrizie şi amnezii inexplicabile” (Virgil Ierunca, Trecut-au anii. Jurnal, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000). Probabil pe undeva pe aici se află şi motivul pentru care Eugen Ionescu nu a vrut niciodată să-l cunoască personal pe J.P.Sartre. Poziţia lui Mircea Eliade faţă de Sartre credem că a fost determinată mai ales de limitarea existenţei umane la social şi politic pe care o sesizase în scrierile existenţialistului. Pentru un erudit şi un literat care şi-a dedicat întreaga viaţă studierii fenomenului religios, observarea acestei limitării era desigur în defavoarea lui Sartre. Platonician ca şi Nae Ionescu, istoricul religiilor nota într-unul din jurnalele sale că pentru el socialul si politicul ţin de resortul literaturii şi nu al vieţii umane în esenţialitatea ei. După Eliade, evenimentele din timpul sacru sînt cu mult mai reale decât viaţa desfăşurată în timpul istoric (M. Eliade, Fragments d’un jurnal, p.429-430).
Tags:"Arsenie Boca"·"Biserica Ortodoxa Romana"·"Dumitru Staniloae"·"Florin Matrescu"·"Isabela Vasiliu-Scraba"·"Mircea Eliade"·"Monica Lovinescu"·"Noaptea de Sanziene"·asasinat·ateism·comunism·existentialism·Sartres·Securitate
