http://www.carbonated.tv/news/romanian-protesters-clash-with-riot-police

Les “Éditions Amalthée” publieront dans la seconde moitié du mois de février 2012 le “Journal d’Exil”. Ce récit avait été rédigé après l’arrivée en France de l’artiste, entre octobre 1968 jusqu’à la fin de l’année 1969. Le livre est préfacé par le docteur Marc Andronikof.
he Éditions Amalthée publishing house will launch in February 2012 the Memoirs of artist sculptor Mircea Milcovitch (Mircea Milcovici), with a preface by Mark Andronikoff.

Bella Bartok Memorial in London SW7

Bela Bartok and Georges Enesco

Birth Place of Bela Bartok, Co Timis, Banat, Romania

Bela Bartok memorial in his native village, in Romania

Dacian treasure trove from Bartok's native village, now in Vienna Art Museum

Bela Kun memorial by Varga - now removed to the dustbin of history

http://www.romanianstudies.org/content/2009/10/herta-muller-the-journey-to-the-2009-nobel-prize-for-literature/

Bartok's grave in Budapest (courtesy: findagrave.com)

Patrick McGuinness: "The Last One hundred Days"

It takes an Irishman, like Patrick McGuinness, to write a fiction book on Romania, which is certainly one of the best on this subject to come out in the last one hundred years.
It is superbly crafted, gripping, witty and full of unexpected twists and turns as would befit the dark days of Ceausescu’s terminal dictatorship. The author’s acid style may not be one to be enjoyed by humourless Romanians, who, in spite of the last two decades of “freedom” remain shackled to the old mentality of the fallen dictator: it nevertheless caught the attention of the Booker Prize Jury which shortlisted it for the prize to be given later in 2011.

Ceausescu’s fall is not unlike the recent stories of other fallen dictators and the paranoia they imposed on their subjects yet the current political scene in the Middle East and North Africa makes this theme so much more compelling.
Despite the real pain and memories of suffering which this narrative brings to people cowered by fallen dictators, Patrick McG’s story deserves the highest accolade.
Watch out this space!

Constantin ROMAN - Guest Speaker to the NATO School of Physics Conference (1968)

Constantin ROMAN – Dérive continentale ou européen en dérive

Review: ISIS Review Vol. 91 No. 2 (June 2002) – University of Chicago Journals.

by Professor David Oldroyd – University of New South Wales, Australia.

Voici une lecture aussi passionnante que captivante, bien qu’elle ne soit pas, comme le suggère son titre, un récit scientifique*/. Son auteur, un dissident Roumain ayant fait ses études de géophysique à Bucarest pendant les années folles du régime immonde de Ceausescu, est quand même parvenu a s’en échapper, afin de participer à une conférence à l’Université de Newcastle, en Grande Bretagne. N’étant plus retourné en Roumanie qu’après la chute du régime communiste, il est resté néanmoins un patriote Roumain, actuellement Professeur honoris causa de l’Université de Bucarest, tout en gardant sa résidence, près de Glyndebourne, dans une partie “chic” de l’Angleterre. Selon son propre récit, Constantin Roman doit être l’un des jeunes scientifiques recevant l’un des meilleurs honoraires du monde . Une fois arrivé en Angleterre, muni seulement d’un billet de £5 dans sa poche, il a utilisé son expertise, son charme, les meilleurs contacts ainsi que l’appui de l”unversité de Newcastle

Keith RUNCORN, invited Constantin ROMAN to a NATO Conference on Palaeomagnetism

comme plateforme de lancement. En parvenant à entretenir les meilleurs contacts, notamment avec le Professeur Keith Runcorn, de la Royal Society, il parvint à obtenir une bourse de recherches au Collège de Peterhouse, à Cambridge. Cela lui a permis de faire sa thèse de doctorat sur la tectonique des Carpathes et de l’Asie centrale, en étudiant des données sismiques afin d’identifier les limites et le mouvement des plaques lithosphériques. Dans ce contexte, utilisant les zones de compression et d’extension, il a défini l’existence de deux plaques lithosphériques non-rigides, les “plaques tampon”, ou “buffer plates”, du Tibet et du Sinkiang, cantonnées respectivement entre les plaques lithosphériques rigides de l”Inde et de l’Eurasie. Au début des années 70 une pareille suggestion aurait été étiquetée pour le moins comme iconoclaste. Une fois son doctorat obtenu, sous la direction du professeur Sir Edward Bullard, Roman est devenu par la suite Conseiller International de l’industrie petrolière, ayant gagné, je suppose, des honoraires prodigieux. Cet ouvrage traite essentiellement, de la folie des dictatures et des bureaucraties mais aussi de la douce vie de doctorant-chercheur a Cambridge. Quand aux détails de la bureaucratie “kafkaïenne”, les autorités britanniques semblent aussi obstinées que leurs consoeurs roumaines : impossible d’obtenir un permis de travail et de résident, sans avoir préalablement reçu une offre de travail, alors que pour obtenir du travail il fallait être d’abord muni d’un permis de travail. La seule différence dans cette impasse a été que Roman a joui, dès le départ, de l’influence et du soutien inconditionnel de ses contacts à Cambridge. Par surcroît, il s’est lié d’amitié avec un journaliste du quotidien conservateur, le Daily Telegraph de Londres, qui lui a offert une place de travail, faite de toutes pièces, comme “chercheur” des évènements politiques de Roumanie. Il est évident que le jeune Roman était tenace, intelligent et plein d’innovation, mais surtout plein de charme; en tant que chercheur, Roman a appliqué ces mêmes qualités qu’il a   mené jusqu’au bout avec le plus grand effet. A un certain moment clef, quand il se trouvait bien avancé dans ses recherches de doctorat, Bullard a attiré son attention sur

Teddy Bullard celebrating Constantin Roman's Wedding at Cambridge, 1973

un sujet de recherches identiques, mené par un groupe de scientifiques du Massachussetts Intitute of Technology, aux USA. Ce groupe, à la tête duquel se trouvait Peter Molnar, est arrivé aux mêmes résultats, de façon indépendante. Par surcroît. un journal scientifique americain, auquel ces résultats avaient été soumis, en avait accepté la publication, qui allait paraître à brève échéance. Bullard a mis en garde son étudiant Roman que si cela arrivait avant qu’il puisse défendre sa thèse de doctorat, il ne pourrait obtenir, au mieux, qu’un diplôme de Masterat, (comme prix de consolation à la place d’un doctorat). Cela n’empechât pas qu’avec élan et créativité, Roman se précipitât  à Londres afin de persuader l’éditeur de l’hebdomadaire scientifique New Scientist de publier les détails essentiels de sa dissertation de doctorat, avant que l’article de MIT n’arrive aux imprimeurs. Cet incident est presenté comme “un coup”, ce qu’il a bien été en réalité , car ce fut le biais par lequel son doctorat a été sauvé. Toutefois, si cela a affranchi de cette menue difficulté un jeune de Cambridge, on se demande bien ce qu’ont pu en penser ses homologues Américains . Sur ce point , rien n’est dit.

London W8 Kensington Square - home of composer Herbert Parry

This beautiful Queen Anne house @ nr 17 Kensington Square has the largest staircase in the square.  Kensington Square, 17,  was the home of Hubert Parry. His eldest daughter inherited the house in 1932. She was married to Lord Ponsonby, leader of the Labour opposition in the House of Lords. In 1936 Lord Ponsonby produced a detailed and well-researched history of Kensington Square.

A prolific musician, composer and from 1885  Director of the Royal Academy of Music who nursed a whole generation of British composers, Hubert Parry is much forgotten today except for his piece sang by riotous crowds at the last night of the Proms set on Blake’s poem “Jerusalem”. He composed chamber music, oratorios and symphonies.
On a more exotic note he set to music “The Soldier’s Tent” a poem by Carmen Sylva, Queen of Romania and Helene Vacaresco, which at the time of the Boer War was greatly en vogue raising the spirits of the British public at home.

The Soldier’s Tent

The Queen of Romania wrote the poem "The Soldier's tent" put to music by Sir Herbert Parry - a song popular during the Boer War

Across the mountains the mist hath drawn
A cov’ring of bridal white;
The plains afar make lament, and mourn
That the flutt’ring veil of the mist-wreaths born
Hath hidden the mountains from sight.

The soldier lay smiling peacefully
Asleep in his tent on the sward,
The moon crept in and said: “Look at me,
A glance from thy sweetheart am I, for thee!”
But he answered: “I have my sword.”

Then the rustling wind drew softly near,
Played round him with whispers light:
“I am the sigh of thy mother dear,
The sighs of thy mother am I, dost hear?”
But he answered: “I have the fight.”

Then night sank down from the dark’ning sky
Round the sleeper, and murmured: “Rest,
Thy sweetheart’s veil o’er thy face doth lie!”
But he answered: “No need of it have I,
For the banner doth cover me best.”

By his tent the river, clear and wide,
Rolled onward its silver flood,
And said: “I am water, the cleansing tide
More blessèd than aught in the world beside.”
But he answered: “I have my blood.”

Then Sleep drew near to his tent, and low
She whispered with soothing breath:
“I am Sleep, the healer of ev’ry woe,
The dearest treasure of man below.”
But the soldier replied: “I have Death.”

Across the mountains the mist hath drawn

Herbert Parry encounter with Carmen Sylva and Helene Vacaresco is illustrated in "Blouse Roumaine - the Unsung Voices of Romanian Women"

A cov’ring of bridal white;
The plains afar make lament, and mourn
That the flutt’ring veil of the mist-wreaths born
Hath hidden the mountains from sight.”

(Translation by Alma Strettell and Carmen Sylva,
after Hélène Vacaresco The Bard of the Dimbovitza)
Set to music by Sir C. Hubert H. Parry (1848-1918)

http://www.blouseroumaine.com/buy-the-book/index.html

Gabriel Badea-Paun, auteur de la biographie de la Reine Elisabeth de Roumanie

Gabriel Badea-Paun

Né en 1973 à Sinaïa, Roumanie, auteur de plusieurs ouvrages de prestige sur l’histoire de l’art, Monsieur Badea-Paun est agrégé de L’université Paris IV Sorbonne, DEA en histoire de l’art, avec un mémoire sur Les portraits de la Famille de Hohenzollern par Philip de Laszlo. Sa thèse à Paris IV Sorbonne sous la direction du Professeur Bruno Foucart a eu pour sujet Antonio de La Gandara, le catalogue raisonné de l’œuvre peint et dessiné.

Monsieur Gabriel Badea-Paun est éagalement l’auteur de plusieures monographies ainsi que d’articles de l’histoire de l’art dans des revues de specialité en France et en Roumanie. Son dernier ouvrage sur la Reine Elisabeth de Roumanie, vient de parraitre en France aux editions Via Romana.

Carmen Sylva - reine Elisabeth de Roumanie, Editions Via Romana , 2011

Maria Mestérou: Self Portrait

… (ayant été) confrontée à la restauration ( je me suis trouvée) obligée d’approfondir ses techniques particulières. Il m’est arrivé d’avoir à faire à une vaste gamme de techniques picturales, allant de la classique peinture sur toile, passant par celles sur plaques de cuivre et sur bois, jusqu’à la détrempe à l’œuf sur tissu non tendu sur châssis, comme ce fut le cas pour un très ancien voile grec couvert de beaucoup de scènes de l’Ancien et du Nouveau Testaments, dominées par deux grandes icônes de la Vierge et de Jésus Christ. Les deux premières images montrent le voile avant la restauration, avec, cependant, les visages de la Vierge et du Christ nettoyés. On voit ensuite son aspect final:

Virgin and Child - before the restauration

Virgin and Child after restauration by Maria Mesterou

Pour les peintures sur toile, les choses à traiter sont les mêmes : saleté déposée avec le temps, vernis noirci et craquelé, fissures, déchirures de la toile, peinture écaillée, renflements, etc. J’allais oublier les restaurations grossières qui constituent peut-être le plus grand problème, lorsqu’il faut absolument les enlever. Je prends ici comme exemple une grande toile du XVIIIe siècle que j’avais commencée par un soigneux nettoyage pour mieux voir les dégradations, puis j’avais enlève le vernis d’origine qui était noirci et taché, prenant soin de ne pas enlever avec lui aussi des parties peintes.  Après l’injection de colle sous les écailles, le masticage des fentes et le ponçage de ce mastic, j’avais repeint toutes les parties manquantes, faisant des raccords parfaits avec la peinture d’origine.

Maria Mesterou at work in her atelier restoring an 18th c. painting.

Le site personnel de l’artiste peintre voir:

http://mesterou.net/mesterou/cms/restauration_de_peintures-567.htm

I had started to study English as my fourth foreign language after German and French, which were both spoken in the family and Russian which was compulsory at schools behind the Iron Curtain. My native language was Romanian and long before I started private English lessons I had a cartoon-like impression of the British Isles from the plays of Bernard Shaw, Oscar Wilde and Charles Dickens, from the short stories of J.B. Priestley, the fabulous novels of Walter Scott‘s and from my bed side History of Architecture by Sir Bannister Fletcher. I also knew and admired Henry Moore whose exhibition was organized by the British Council in Bucharest. When I was a student in the 1960′s I was, of course a fan of the Beatles, although I had to keep this a secret from the Communist authorities who regarded the Pop Music as decadent. Well, I wanted to be decadent.

… within three months I learned to down eight pints of Newcastle brown Ale in one evening …

Within three months I learned to down Eight Pints of Newcastle Brown in one evening

My first contact with Britain, was oddly enough with Newcastle-upon-Tyne and I was terribly excited to be the guest of the School of Physics, where I enjoyed the privilege of a visitor’s accommodation in a beautiful penthouse. This was all the more exciting as it was built by Sir Basil Spence an architect I much admired for his rebuilding of Coventry Cathedral. I could not understand Geordie being spoken in the pubs and did not know what a pint was and neither could I drink more than half a pint, but within three months I learned to down eight pints of Newcastle brown Ale in one evening. I found the inhabitants friendly, although being called a pet took some time to get used to given my stuffy Marxist upbringing: – well some people were more equal then others back home.

In Newcastle I was asked by the University Librarian what language we spoke in Romania and if we had a language of our own, so I decided to start a crusade in the form of a One-man Festival of Romania to proselytise the Geordies about the virtues of Romanian culture. This attracted the attention of Tyne Tees TV who interviewed me live and made me overnight an unwitting hero within two months of my arrival in town.

… My greatest trouble in England arose from my refusal to give up my Romanian nationality. In retrospect this may seem bizarre …

In the meantime I got very worried about my finances, as the one pound a day grant was not stretching far enough so I applied for various research scholarships of which I got two in Canada and the United States and a Scholarship at Cambridge. I chose the latter because I liked the architecture and the gardens. I think I got the Scholarship against intense competition because I was quite relaxed about it as I could not imagine in my wildest dreams that I will ever succeed in being a postgraduate student at Cambridge, so I did not take my interview seriously and felt no angst about it.

Whilst at Cambridge I translated and published in Encounter Romanian poetry and wrote articles about Brancusi in the Cambridge Review. I also wrote the first bilingual French-English pamphlet with the History of Peterhouse, which was my College and I remembered asking my long suffering Tutor, who was a medieval Historian:

Peterhouse, Cambridge, College History by Constantin Roman

Did you wait 700 years for a Romanian to come along and write a History of Peterhouse?

In my second year I was elected President of the Graduate Society and managed to obtain new privileges, one of which was to be allowed to have the Society Dinners in the Combination Room. I also discovered in the College a portrait of Dewar, a scientist whom I admired in Romania and who was relegated to oblivion in the College cellars, so I granted him a place of honour in the Grad Soc Common Room, where it still hangs today (NB Since writing this piece the painting was moved to the first-floor stairwell leading to the Fellows Parlour).

My greatest trouble in England arose from my refusal to give up my Romanian nationality. In retrospect this may seem bizarre, especially that I was menaced on a number of fronts: by Securitate operatives masquerading as diplomats keen to end my flouting of socialist order and drag me back to Romania; by a prospective mother-in-law who refused to allow her daughter to marry me unless I accepted British citizenship; and by officials of the British Home Office who assumed that my desire to retain what I saw as my unalienable right of birth, my nationality, might stem from communist loyalties.

Afterwards Lord Goodman decided to champion my cause, writing to the head of the Home Office that I was a

man of impeccable character clearly determined to belong here and make a significant contribution to our national life.”

In retrospect I hope that I discharged myself honourably of Goodman‘s expectations as I gave generously my expertise in discovering oil and gas for Britain and batting for Britain abroad on the cultural and scientific front, especially in my native country – Romania.

The whole drift of this saga is best captured in memoirs recently published by the Institute o Physics in London  under the title Continental Drift – Colliding Continents, Converging Cultures.

Constantin ROMAN: A History of Plate Tectonics at Madingley Rise, Cambridge

http://www.constantinroman.com/continentaldrift/

http://www.movinghere.org.uk/stories/story12/story12.htm?identifier=stories/story12/story12.htm

Biserica Draganescu pictata de Pr. Arsenie BOCA

Isabela Vasiliu-Scraba: Miracolul Bisericii de la Drăgănescu şi o profeţie a Părintelui Arsenie Boca

Motto:

“Pictura sacră e istoria în imagini a vieţii Mântuitorului şi a celor transfiguraţi de El. Adică imaginea raiului. Sfinţia Ta [pr. Arsenie Boca] ai înţeles să faci o pictură transfigurată în nuanţe clare şi deschise, paradisiace, pentru a sugera lumea feerică de dincolo. Biserica de la Drăgănescu iradiază lumina raiului”

(Nichifor Crainic).

Biserica Draganescu: Fresca de Pr. Arsenie BOCA

Biserica din satul Drăgănescu se singularizează printr-o serie de întâmplări pe care le-am putea numi de-a dreptul miraculoase. Un prim miracol a fost că biserica a putut fi pictată de Părintele Arsenie Boca. Mai ales dacă avem în vedere formalitatea aprobării lucrării urmând a fi executată din 1967 de cel mai mare duhovnic din Biserica ortodoxă românească, persecutat de poliţia politică, anchetat, urmărit, închis şi schingiuit fără condamnare judecătorească încă din 1948, de când fusese înfiinţată Securitatea comunistă de către Ana Pauker/Hanah Rabinsohn împreună cu alţi agenţi N.K.W.D/K.G.B. Părintele Nicolae Streza observase în volumul său de amintiri că nimeni nu va putea “contabiliza numărul miilor de credincioşi care, căutându-l pe Părintele Arsenie Boca, au bătut drumurile spre Sâmbăta de Sus, apoi spre Prislop, spre Bucureşti, spre Drăgănescu, cu eforturi mari, uneori cu teama de a nu-i face rău, fiind mereu supravegheat” (pr.N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa strămoşască, 2009, p.22).
Un alt fapt de mirare este că pictura bisericii din satul Drăgănescu a apucat să fie văzută de poetul mistic Nichifor Crainic (1889-1972), şi el, ca şi Părintele Arsenie Boca, scăpat cu viaţă din puşcăriile politice ale generalului N.K.W.D. Boris Grumberg, alias Nikolski/Nicolau. De la maica Zamfira aflăm de vizita din 1971 a fostului academician epurat din înalta instituţie odată distrugerea planificată a tot ce a însemnat până în 1948 valoare culturală românească. Într-o scrisoare autorul Nostalgiei Paradisului comunica teologului-duhovnic în jurul căruia se născuse în anii patruzeci “mişcarea religioasă de la Sâmbăta de Sus”(pr.N. Streza, op. cit) bucuria avută la vederea picturii, “pecetluindu-i” astfel valoarea (v. Monahia Zamfira Constantinescu, Notă, în vol. Cărarea Împărăţiei, Deva, 2006, p.332-333). Ascuns de urmăritorii săi din armata sovietică, academicianul Crainic fusese adus de la Sibiu de Părintele Arsenie Boca şi găzduit în vila Mitropolitului N. Bălan (v. N. Crainic, Memorii, vol.II, Bucureşti, 2002, p.37-40) în prima iarnă de ocupaţie rusească a României. Se pare că Petru Groza ar fi încuviinţat ascunderea fugarului spunând că “omul acesta [N.C] trebuie păstrat pentru neamul românesc” (Cărarea împărăţiei, Deva, 2006, p.332). Pe când era oaspete stareţului Arsenie Boca, directorul Gândirii s-a ocupat de stilizarea traducerii Filocaliei. Iată ce-i scria în 1971 teologul Nichifor Crainic fostului stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu care reînviase „cu viata si cu propăvăduirea sa duhul Filocaliei în viaţa religioasă a poporului nostru” (v. Dumitru Stăniloaie, în Prefaţa la vol.III al Filocaliei, Sibiu, 1947):

„Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu. E o mare mângâiere, acum când nu mai ai prilejul să desăvârşeşti pe aspiranţi, să poţi mângâia cu penelul pe cei desăvârşiţi pentru a-i da pildă pe zidurile sacre. Mica biserică de la Drăgănescu are norocul să simtă pe zidurile ei zugrăvite predicile fierbinţi, pe care miile de oameni le ascultau la Sâmbăta de Sus. E o pictură nouă ca şi predica de atunci. Nimic întunecat în această primăvară care îmbracă cu plai înflorit bolţile bisericii. E o lumină de tonuri deschise către lume, ca spiritul şi chipul Mântuitorului coborât să ne aducă lumina de sus, ce iradiază din pictura Sfinţiei Tale. E un stil nou, e o pictură nouă, după viziunea nouă pe care o porţi în suflet” (Nichifor Crainic, 1971).

Biserica Dragamescu Interior pictat de Pr. Arsenie BOCA

Rândurile faimosului teolog profesor, distins cu titlul Doctor honoris cauza al Universităţii din Viena, tipărite de monahia Zamfira Constantinescu în prima ediţie a Cărării împărăţiei (Deva, 1995) au avut darul să pună o oarecare stavilă celor care, invocând reguli pe care nu le-au înţeles în spiritul lor, au căutat să denigreze pictura cea nouă a Bisericii de la Drăgănescu realizată de Părintele Arsenie Boca.
In 1950 Patriarhului Justinian Marina îi reuşeşte mutarea în cadrul Patriarhiei a Comisiei de pictură bisericească de la Ministerul Cultelor, numit de el “Securitatea popilor”. Probabil că fără această trecere n-am fi avut azi nici frescele şi mozaicurile Olgăi Greceanu de la Manăstirea Antim, nici “predicile vii” (apud. Nichifor Crainic) pictate pe zidurile bisericii de la Drăgănescu de fostul stareţ al Mânăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus şi apoi de la M-rea Prislop.
Miraculoasă este însăşi supravieţuirea monumentului de artă pe care-l reprezintă micuţa biserică aflată la vreo 30 de km de Bucureşti. E suficient să ne gândim că ea se află pe malul lacului de la Mihăileşti, unde Mefisto şoptise tiranului (ca spre sfârşitul Faustului goethean) să construiască un port, neapărat în locul bisericii, si nu în altă parte. Ceauşeştii voiau distrugerea Bisericii Părintelui cu o furie nestăpânită. Ceea ce a dus în primăvara anului 1989 la pălmuirea Părintelui Arsenie Boca în mijlocul bisericii în sfânta zi de Paşte. Înverşunarea lor împotriva călugărului iconar care s-a opus cu fermitate dărâmării Bisericii de la Drăgănescu nu s-a stins până nu l-au condamnat la o moarte martirică (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea martirică a Părintelui Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Sâmbăta de Sus).

În categoria miraculosului intră şi supravieţuirea picturii Bisericii executată de Părintele Arsenie Boca din 1968 şi până în 1989. Fiindcă din interiorul Bisericii din Bălteni au dispărut “figurile impunătoare ale sfinţilor” realizate pe cheltuiala şi cu efortul Olgăi Greceanu în anii 1945 şi 1946 ajutată fiind de Eduard Săulescu şi Theodora Cernat-Popp. În 1972 fresca a fost refăcută de Olga Greceanu (v. prof. univ. dr. Adina Nanu, Olga Greceanu, album editat în 2004 de Centrul de Cultură Palatele Brâncoveneşti, p.49). Din păcate, pictura Bisericii din Bălteni care prin “ritmul cumpănit al compoziţiei de o sobră şi gravă armonie” îi păruse Adinei Nanu că “învăluie şi linişteşte sufletul privitorului ca o rugăciune” n-avea să scape decât într-o primă instanţă de furia destructivă a dărâmătorilor de biserici din vremea comunismului. Ea n-a mai putut supravieţui valului distrugător al inculturii sub aparenţe bine-voitoare.

Pe 5 septembrie 2010, anul centenarului naşterii Părintelui Arsenie Boca, un preot venise cu soţia să vadă pictura Bisericii Drăgănescu. Eram şi eu acolo, poate ajunsă în acea zi ca să nu ratez întâlnirea cu soţia acelui preot. Fiindcă de la ea am aflat că trecerea Părintelui Arsenie Boca era însoţită de atâta veneraţie încât credincioşii îi atingeau pe furiş haina preoţească. În ce-l priveşte pe bătrânul preot care tot găsea defecte picturii bisericii, văzându-l aşa de ostil, nu m-am putut reţine să-i citez o spusă a Părintelui Arsenie Boca:

“Să nu pronunţaţi prea des numele meu că pe unii îi arde”.

Asta pentru că de la acel specialist în pictură bisericească aflasem nişte aşa-zise neajunsuri ale picturii. Vezi Doamne, culorile vesmintelor nu corespundeau canoanelor, şi nici feţele sfinţilor nu erau pe placul preotului venit din Bucureşti, care tocmai îmi spusese că face parte din Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei. Noroc că în 1971 fostului profesor de Teologie Mistică aceeaşi pictură îi plăcuse.

Dacă Nichifor Crainic nu si-ar fi exprimat în scris entuziasmul pentru scenele pictate în biserică de Părintele Arsenie Boca, cine ştie dacă soarta lor n-ar fi fost aceeaşi cu soarta frescelor Olgăi Greceanu care din 1992 au încetat (cu acordul Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei) să existe pe pereţii Bisericii din Bălteni. Uimitoare mi-a părut şi profeţia Părintelui Arsenie Boca prevăzând ostilitatea oficială care se va prelungi şi după moartea sa. El a spus:

“Ierarhia BOR îşi va face de lucru cu mine şi după moartea mea”

(pr. N. Streza, Mărturii despre Părintele Arsenie Boca, Ed. Credinţa stămoşască, 2009, p.223)

Biserica Draganescu, Fresca pictata de Pr. Arsenie BOCA

(Sursa text:  http://isabelavs.blogspot.com )

Sursa ilustratii: http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/biserica-draganescu-95957.html