Centre for Romanian Studies

Centre for Romanian Studies header image 1

Entries from February 23rd, 2011

Zoe Constance RICCI, (Bucureşti 10 mai 1909 – Paris 25 mai 1992)

February 23rd, 2011 · 2 Comments · Art Exhibitions, Diaspora, OPINION, PEOPLE, Reviews

La moartea artistei Ionel Jianu scrie în „Lupta” nr. 184 din mai 1992:
Zoe Constance Ricci, Bucuresti 10 mai 1909 – Paris 25 mai 1992
Sora cu arhitectii Mihail si Tiberiu Ricci.
Studiaza pictura cu Jean Steriadi si Camil Ressu la Academia de arte frumoase din Bucuresti, devine apoi asistenta lui Steriadi.
La 8 aprilie 1962 paraseste tara si se stabileste la Paris unde continua sa picteze.
„Zoe Ricci avea o personalitate bine definita, intransigenta, voluntara, care nu admitea nici un compromis. Pictura ei nu era bazata pa armonii de soc, ci pe acorduri fine, nuantate, palide, care reflectau propria ei realitate. Zoe Ricci a fost o artista adevarata, care nu s-a bucurat de rasunetul si succesul meritat, pentru ca n-a înteles cerintele de publicitate ale societatii de consum, ci a trait în singuratate, în tacere si s-a stins ca o soapta în amurg”

[Read more →]

Tags:·········

Isabela Vasiliu-Scraba: Cioran prin lăutărismul lui Pleşu. Despre inocularea ruşinii de a fi român

February 19th, 2011 · 2 Comments · Diary, Diaspora, OPINION, PEOPLE, quotations, Uncategorized

Motto:
“Toţi depresivii sînt tipuri eminamente subiective…Ei sînt singurii care coboară în adâncimile vieţii pînă acolo unde aceasta se îmbină cu moartea… Politicul aparţine domeniului exteriorităţii. Din acest motiv, valorile politice sînt la periferia valorilor spirituale”
(Emil Cioran, 1932)

După instalarea lui Iliescu la cârma ţării si a lui Andrei Pleşu la cârma culturii, scrierile lui Emil Cioran, care în comunism circulaseră xeroxate pe sub mână, au putut fi cumpărate din marile librării, îmbogăţind avuta editură Politică, sub numele ei de Humanitas (1). E drept că noul nume cam aminteşte de ziarul comunist l’Humanite care a încercat fără succes să-l deposedeze în 1960 pe Vintilă Horia de Premiul Goncourt, acuzându-l fără bază şi pic de jenă că “ar fi susţinut înfiinţarea lagărelor de exterminare în Germania nazistă” (v. Th. Cazaban în dialog cu C. Bădiliţă, Captiv în lumea liberă, Cluj-Napoca, Echinox, 2002, p. 125). Din atacul foştilor ideologi comunişti manifestând o inexplicabilă alergie la scrisul unui romancier de faimă internaţională s-a văzut câtă dreptate a avut Vintilă Horia când şi-a tot amânat întoarcerea în România regimului Iliescu-Roman. Într-una din scrisorile trimise din Spania în primele luni de “democraţie prin rotirea cadrelor” (M. Cantuniari, Bărbatul cu cele trei morţi ale sale, Ed. Humanitas, 2007) romancierul premiat de Academia franceză consemna următoarele: “Aţi aflat că Adevărul şi Tineretul liber au publicat ştirea după care aş fi acordat un interview nu ştiu cărei reviste în limba română din Israel şi New York, care a fost reprodusă de ziarul Independent din Londra, interview în care mă autoprezentam ca fruntaş al Gărzii de fier şi insultam pe Petre Roman. Am desminţit totul printr-un interview telefonic cu BBC şi i-am scris pe aceeaşi temă lui Mircea Dinescu. Este îngrozitor. N’am făcut parte din nici un partid, deci nici din Garda de Fier, care m-a scos din postul de ataşat de presă la Roma” (Vintilă Horia, 27 febr. 1990 în op. cit., p.334). Scrisorile lui Vintilă Horia către traducătorii săi Mihai si Ileana Cantuniari (prima pe 2 martie 1989, ultima din 19 nov. 1991) fac să transpară cadrul libertăţii post-comuniste, precum si aspecte de continuitate în politica editorială dinainte de 1989: dacă Editura Politică nu l-a publicat pe Vintilă Horia (2), nici Humanitas nu o va face. Pentru autorul volumului Les clefs du crepuscule(1990), -scriitor tradus în peste 20 de ţări fără dirijismul folosit pentru împrăştierea operelor şi omagiilor soţilor Ceauşescu înainte de 1990 şi după aceea pentru operele şi omagiile lui Andrei Pleşu (3) -, exilul nu s-a încheiat cu împuşcarea Ceauşeştilor (v. rev. Cristian Bădiliţă în rev. Rost, 16/2004).

[Read more →]

Tags:······

Retrospectiva Mario RICCI (Italy) Retrospective

February 17th, 2011 · 2 Comments · Art Exhibitions, Diaspora, OPINION, PEOPLE, Reviews

Retrospectiva de peisajii – Mario Ricci, Italy Retrospective of Lazio Landscapes.
Romanian-born Mario Ricci comes from a dprominent family of architects, painters and leaders of the intellectual and cultural set of the 20th century Romania.
He distinguished himself in his career as a Civil Engineer with outstanding projects in Germany and the Middle East. His works as an amateur painter is part of a family tradition which includes his late paternal aunt, Zoe Ricci and step grandfather Dimitrie STIUBEI (1901-1986), both of whom died in exile.
Early in his artistic career Mario Ricci worked in the atelier of his grandfather on large official commissions in Tulcea and elsewhere, After his move to Germany Ricci had made made many copies after great masters as a means of acquiring different artistic skills (see his copies after Monet and van Gogh, above.

[Read more →]

Tags:········

Commentaires sur un “Diskos” Orthodoxe

February 17th, 2011 · 2 Comments · Art Exhibitions, OPINION, PEOPLE, Reviews

Jésus parlait en paraboles, utilisait donc des symboles ; les premiers chrétiens les utilisaient pour communiquer en se cachant : cependant, la symbolique chrétienne n’a pas l’importance des autres, puisque le christianisme n’est pas une religion ésotérique, mais bien au contraire, exotérique. Il n’y pas d’initiation secrète réservée à une caste. Sur votre diskos j’ai observé des choses que vous avez sans doute devinées sans difficulté et en dirais quelques mots sans trop m’étaler.

Il y a d’abord la séparation des trois enceintes, *[i] l’enceinte centrale représentant une église, symbole de la Jérusalem Céleste. Le mot Iérusalim en slavon y est d’ailleurs ajouté, et ce n’est pas pour indiquer que le diskos appartenait à une église se trouvant géographiquement à Jérusalem. Puis, l’enceinte qui l’entoure, l’Église terrestre où poussent les arbres de la sainteté et se trouve aussi l’emblème du pouvoir royal terrestre (l’aigle bicéphale). Un anneau les sépare, et sur cet anneau il y a des oiseaux, oies ou cygnes. Le tout est entouré par un autre anneau, des eaux peuplées de poissons contenus dans un genre de branches, de palmes, ou la représentation de l’eau courante. C’est possible, car ce sont les flots de l’eau de vie.
In the Eastern Orthodox and Greek-Catholic Churches, the Paten is called a diskos. The diskos is usually more ornate than its Latin-Rite counterpart, and must always be made of gold or at least be gold-plated. The diskos may be engraved with an icon of Jesus Christ, the Nativity of Christ, a cross, or more frequently, an icon of the Theotokos. For Christians of the East the diskos symbolises the Virgin Mary, who received Christ into her womb, and gave him birth; and also the Tomb of Christ which received his body after the Crucifixion, and from which he resurrected. During the Divine Liturgy it is not only the Lamb (Host) that is placed on the diskos, but also particles to commemorate the Theotokos, the Saints, the living and the departed. Thus, on the diskos is represented the entire Church: the Church Militant and the Church Triumphant, arrayed around Christ. During the Consecration of a Church, a diskos is used to hold the relics of the saints which will be sealed in the Holy Table and antimension by the bishop.

In the usage of the Coptic Orthodox Church, the diskos usually has a flat bottom with no foot. Additionally, it has a raised edge, forming a relatively high rim, preventing particles of the offered elements from falling to the floor.

[Read more →]

Tags:················

Mircea Eliade si Părintele Arsenie Boca despre ieşirea din timpul istoric (Isabela Vasiliu-Scraba)

February 15th, 2011 · No Comments · Diary, Diaspora, OPINION, PEOPLE

*La Paris, pe când era discutat romanul metafizic al lui Mircea Eliade, un critic literar scăpat de teroarea comunistă din RPR observase dezinteresul Occidentului pentru suferinţele românilor întemniţati cu sutele de mii de mercenarii ocupantului sovietic al ţării. Referitor la acest vinovat dezinteres al umaniştilor francezi de stânga, Ierunca nota următoarele: “lui Sartre nu i se cere decât o informaţie obiectivă. Dar el dă dovadă de ipocrizie şi amnezii inexplicabile” (Virgil Ierunca, Trecut-au anii. Jurnal, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2000). Probabil pe undeva pe aici se află şi motivul pentru care Eugen Ionescu nu a vrut niciodată să-l cunoască personal pe J.P.Sartre. Poziţia lui Mircea Eliade faţă de Sartre credem că a fost determinată mai ales de limitarea existenţei umane la social şi politic pe care o sesizase în scrierile existenţialistului. Pentru un erudit şi un literat care şi-a dedicat întreaga viaţă studierii fenomenului religios, observarea acestei limitării era desigur în defavoarea lui Sartre. Platonician ca şi Nae Ionescu, istoricul religiilor nota într-unul din jurnalele sale că pentru el socialul si politicul ţin de resortul literaturii şi nu al vieţii umane în esenţialitatea ei. După Eliade, evenimentele din timpul sacru sînt cu mult mai reale decât viaţa desfăşurată în timpul istoric (M. Eliade, Fragments d’un jurnal, p.429-430).

[Read more →]

Tags:·············