Centre for Romanian Studies

Centre for Romanian Studies header image 1

Pictori romani in Bretania 1880-1930 – sau cu Institutul Cultural Roman (Paris), din lac in put.

March 18th, 2010 · 3 Comments · Art Exhibitions, Diary, OPINION

Peintres Roumains en Bretagne -  Quimper, Iunie -Septembrie 2009

Peintres Roumains en Bretagne - Quimper, Iunie -Septembrie 2009

Pictori romani in Bretania 1880-1930 –

sau cu Institutul Cultural Roman (Paris), din lac in put.

O  cititoare, referindu-se la retrospectiva Grigorescu  mentionata intr-un articol anterior,

http://www.romanianstudies.org/content/2009/06/cu-boii-lui-grigorescu-pe-calea-vacilor/

a avut amabilitatea de a ne aduce la cunostiinta un alt “eveniment cultural romanesc”,  de data aceasta la Quimper. Cititoarea, foarte prevenitoare, ne oferea un amanunt esential, asigurandu-ne ca  localitatea ar fi in Franta,  mai precis in Bretania, in caz ca am fi cautat-o, cumva pe harta, prin alte parti, prin Marea Britanie, in loc de stramoasa ei mai marunta, “Mica Britanie”, ramasa de izbeliste o regiune excentrica a “Hexagonului”.

Faianta de Quimper cu un "Petit Breton" cantand la cimpoi.

Faianta de Quimper cu un "Petit Breton" cantand la cimpoi.

Ei, cum sa nu, sigur ca stiam ceva despre Quimper, nu pentru ca m-asi fi dus in vre-o vilegiatura estivala pe plajele stancoase din apropiere ci mai de graba pentru faima acelor faiante de Quimper, localitate a carei industrie a inceput pe la 1700: strachinile si ulcelele de Quimper au  o glazura usor albastra cu chenare decorative de  un azur mai inchis care circumscriu ilustratii cu cocosi tantosi, tarani cu port traditional sau femei purtand acele scufii specifice “bigudine”, pentru ca  aici ne aflam chiar in Tara Bigudina (a nu se confunda cu ‘bigudiurile’ cunoscute si in Romania interbelica pana prin anii ’50, care sunt cu totul alt ceva si care au disparut, sub basmaua ruseasca, in  timpul erei proletcultiste,)…  Deci revenind la cele de mai sus, aceste personaje decorative, cunoscute sub numele de “petits bretons” erau foarte la moda prin anii 1870, iar cand industria ceramica a fost reluata in anii 1990 motivul breton iconic a fost continuat pana in ziua de azi, asa cum putem constata chiar in “Muzeul de Faianta Quimper”.

Bretania este o regiune cu o veche istorie care a dat lumii cativa duci (familia de Montfort) ai caror stramosi venisera  cu Vilhelm Cuceritorul in Anglia devenind Duci de Richmond. Cum este si firesc mai toate casele regale din Europa se trag si din ducii Bretaniei. Prin pozitia ei geografica Bretania a avut mari navigatori care  au colonizat America pentru regele Frantei, dand Luisianei un guvernator (Louis Bilouart de Kervasegan, Chevalier de Kervelec). Mai modest, in timpurile  existentialiste de azi evocam  Bretania in contextul acelor gustoase crustacee – celebrele “fruits dce mer” ale restaurantelor pariziene , dar si a clatitelor si cidrului a caror faima Bretania o imparte cu Normandia. La fel, sa nu uitam calvadosul -acea tarie distilata din cidru care a profitat in timpul filoxerei din sec 19 pentru a face concurenta cognacului. Charlemagne, se stie, era mare amator de cidru… Dar sa revenim la pictura!

Pe plan artistic Bretania a fost readusa in constiinta Frantei de catre pictorii scoalei “en plein air” care au venit sa se inspire si sa lucreze in centre artistice precum “Scoala de la Pont Aven”. Printre artistii straini care au pictat in Bretania figureaza si francofonul nostru Nicolae Grigorescu,  caruia i-au urmat o intreaga generatie  interbelica. Din nefericire faima celor din urma a avut de suferit in mod cumplit, multi plecand in exil sau sfarsindu-si viata in temnitele comuniste, lucrarile lor fiind distruse, date uitarii iar accesul lor la spatiile muzeale si expozitionale ramanand interzise. Pictorii cu legaturi in Occident au fost primii care au avut de suferit in timpul terorismului cultural impus de “marea noastra prietena dela Rasarit”, uimitoarea Uniune Sovietica, prin agentura incultilor membri ai PCR care au instaurat “arta cu tendinta” si “realismul socialist”, echivalentul plastic a ceea ce a reprezentat in literatura poezia tractorista:

La amiază are ceva de mândră ţărancă
rotindu-se, toată numai miresme,
şi mă cheamă şi mă cuprinde,
şi-mi intră în sânge hoţeşte,

(N.B. Este evident ca cei care au “intrat in  sange hoteste” au ramas acolo in continuare, chiar dupa 1989, in venele populatiei, asemanator virusului SIDA). In mod inevitabil, intre 1944 si 1989,  Romania a devenit o tara-temnita cu toate legaturile sale organice cu Franta si cu intregul  Occident complect distruse.

Elena Popea, (1879-1941) eleva a lui Lucien Simon: "Chermeza in Bretania"

Elena Popea, (1879-1941) eleva a lui Lucien Simon: "Chermeza in Bretania"

Astfel s-au ingropat prin  arhivele prafuite ale colectiilor noastre de arta lucrarile pictorilor romani despre care poate ar fi auzit doar cativa “specialisti” dintre istoricii nostri de arta, dar din pacate nu si publicul larg romanesc. In Franta asemena artisti plastici ar fi considerati, in cel mai bun caz sub eticheta de “petits maitres” dar in Romania, datorita lipsei liberei circulatii  pe piata internationala, precum si a fracturarii contactelor,  trebuie sa punem un bemol acestor pictori relegandu-i, desigur nefiresc, la categoria de “tres petits maitres”, deci neconsemnata nici macar in Benezit. Este mult de facut, chiar prea mult, pentru a indrepta acest handicap nefiresc si apasator al istoriei recente.

Ei, situatia avea sa se schimbe odata cu gaselnita inventivului ICR Paris, care, asa cum si-a dovedit sarguinta si in trecutul recent, a descoperit o noua locatie care sa uimeasca, daca nu Parisul, macar cel putin atmosfera estivala al acestui orasel  Bigudin (sa nu uitam) – Quimperul…care in mai tot timpul anului ramane un targ provincial adormit. De fapt daca nu ar fi avut o catedrala, din punct de vedere demografic ar fi fost relegat de mult la statut de comuna si nici de cum considerat “oras”, cu cei 63.000 de locuitori care ii are.

Rodica Maniu: "Spalatorese Bretone"

Rodica Maniu: "Spalatorese Bretone"

Quimper-ul, asa ne informeaza enciclopedia, se afla la la 181 Km. la vest de Rennes (centrul cultural si universitar cel mai apropiat) si la aproape 500 Km la vest de Paris: de fapt nici nu poti merge mai departe caci ajungi  taman la ‘capatul pamantului’, cam vis-à-vis fata de New Yorkul, cel de peste Atlantic… Iarasi mai suntem informati ca orasul-gaselnita al ICR-ului, adica  Quimperul expozitiei romanesti, are peste 63.000 de locuitori autohtoni, dar bine inteles ca in sezonul de varf, cand cele 22 de hoteluri si case de oaspeti sunt pline pana la varf si luand in consideratie caravanele si campingurile din imprejurimi mai putem adauga cateva mii de vizitatori…Pentru cititorii nostri (mai putin “umblati”) Quimperul s-ar putea asemana cu TULCEA noastra, si ea destul de aproape de litoral, cu o populuatie, e drept, ceva mai mare (de circa 90.000 de locuitori) desi ne putand beneficia de avantajul  breton al clatitelor si cidrului. In schimb Tulcea ar compensa  lipsa cidrului cu vinurile din apropiere, dela Nicolitel si Murfatlar, iar lipsa clatitelor cu icrele negre de contrabanda. In plus Tulcea are o istorie  milenara atestata de poetul Ovidiu… si de asemena  un muzeu de arta foarte vibrant si reprezentativ pentru perioada interbelica a “Scolii de la Balcic”.

Considerand cele de mai sus ar fi correct ca sa reciprocam fata de Francezi un gest cultural perfect simetric si sa invitam Louvrul sa faca o expozitie de pictura frantuzeasca la Tulcea, de ce nu? Cred ca Isntitutul Francez din Bucuresti ar fi cat s-ar putea de incantat iar amorul propriu francofon pur si simplu flatat asa cum au fost la Quimper Madame Theodorescu, directoarea (pana cand?) a Muzeului National  de Arta  si surata domniei sale, directoarea ICR Paris (pana cand?), Madame Carneci – acea distinsa pooetesa, provenita dintr-o familie de bine-cunoscuti barzi romani, de faima postbelica.

Quimper, oras portuar cu 60.000 locuitori la 500 Km Vest de Paris, ales de Inst. Cultural Roman pt expozitia  Muzeului National de Arta Bucuresti.

Quimper, un targ estival cu 60.000 locuitori la 500 Km Vest de Paris, ales de Inst. Cultural Roman pt expozitia Muzeului National de Arta din Bucuresti.

Dar ce legatura ar avea cu arta acest Quimper in afara de faiantele  mai sus amintite? Ei, sigur are si un muzeu si pentru noi Romanii asta ar fi sufficient sa justifice deplasarea. Dar ar avea Quimperul vre-un alt potential artistic? Ar fi el cunoscut printr-o scoala de pictura deosebita asa cum ar fi mai la est pe coasta Bretaniei celebrul Pont Aven? A, pardon? Ce ati intrebat? Ce ati vrut sa insinuati, Domnule? Nu stiti ca urbea Quimper  este de fapt si capitala Tarii Bigudine care, ne informeaza ghidurile oficiale, are nu mai putin de 22 de hoteluri: deci aici vin turistii, Domnule, nu gluma! In plus atractia locului sunt si clatitele si cidrul de Quimper deci potentialul vizitatorilor care ar intra intr-o expozitie romaneasca “de anvergura”  realizata de ICR Paris ramane de necontestat! Putem deci conchide (caci imi displace sa ‘concluzionez’) ca nici o  cheltuiala ori cat de mare ar fi fost ea, din bugetul contribuabilului roman (si asa destul de vlaguit de resurse), nu ar fi  deloc nejustificata pentru un asemenea act de vointa nationala de a pune numele Romaniei pe harta culturala a Europei si a Frantei, fara sa uitam de Tara Bigudinilor si a Bigudinelor din partea locului.

Nicolae Grigorescu, Interior Breton la Vitre

Nicolae Grigorescu, Interior Breton la Vitre

Caci sa nu uitati, Domnilor si Doamnelor, ca in Bretania a pictat marele Grigorescu deci intr-un fel, prin retrospectiva noastra romaneasca ne intoarcem la “radacini”,  iar prietenii bretoni ne imbratiseaza cu o caldura de necrezut pt ca inainte de noi nu a mai venit nimeni din strainatate sa se dea in stamba cu un muzeu de talia Muzeului  National de Arta al Romaniei din Bucuresti: deci iacata cine pune pe harta pe cine!

Si mai este de mentionat inca un detaliu – Quimperul are un primar socialist  in persoana  Dlui Bernard Poignant si ca atare reprezentantii romani cum ar fi doamna directoare de la Muzeul National din Bucuresti (sotia Dlui fost Ministru PSD-ist al Culturii inrudit cu Dl Presedinte Iliescu prin sotia acestuia din urma) au fost primiti cu bratele deschise! Deci  expozitia noastra romaneasca s-a bucurat de o inlesnire si o convergenta perfecta. Sa speram doar ca turistii veniti pentru a se bronza in Bretania si a face sporturi nautice sa fi avut,  macar intr-o zi de ploiae, curiozitatea de a intra intr-un muzeu pentru a descoperi acei :”mici maestri” dintr-o tara reputata pentru lucruri mai putin placute! Dar aceasta nu este vina Muzeului din Quimper care a facut eforturi laudabile.

Constantin Petrescu Dragoe: "Pescar Breton"

Constantin Petrescu Dragoe: "Pescar Breton"

In plus, si in mod exceptinal, Conservatorul Muzeului, Judetean Breton, Monsieur Philippe Le Stum, a avut marele merit de a fi adus la ‘rampa’, din coclaurile arhivelor Muzeului National de Arta dela Bucuresti, pictori care trebuiau sa fi fost de mult scosi la lumina de catre kulturnicii nostri propri, fara a ne astepta sa vina vre-un muzeograf Francez  ca sa ne deschida ochii la ceea ce nu eram suficient de sensibili: artisti ca Nicolae Grant (1868-1950), Stefan Popescu (1872-1948), Elena Popea (1879-1941), Constantin Petrescu-Dragoe (1887-1937), Rodica Maniu (1890-1958), Jean Al. Steriadi (1880-1956), s.a.  in afara de Grigorescu, Théodor Pallady sau Iosif Iser care sunt cunoscuti. Cine a spus ca nimeni nu este filosof in tara lui?

Max Arnold:  "Targ din Bretania"

Max W. Arnold: "Targ din Bretania"

Tema expozitiei cu pricina a fost:  “Peintres roumains en Bretagne (1880-1930)” cazata, “in parteneriat”  la “Muzeul Judetean Breton”,  asezat chiar in umbra catedralei. Suntem informati de situl muzeului de existenta unei “sali de‘conferinte cu o capacitate de 50 de persoane” – un interior  intim pentru evenimentele “de parteneriat” romano-bretone de o astfel “de amploare internationala”, demna de Teatrul Absurdului al lui Eugen Ionescu. Expozitia a durat de la 13 Iunie 2009 pana la 4 Octombrie 2009, cum este si firesc pentru ca odata perioada estivala terminata, cu inceperea anului scolar si plecarea turistilor parizieni nu mai calca prin muzeu nici macar pescarii din Concarneau nici targovetii vanzotori de carti postale din Quimper, asa ca limita ni se pare nu numai prudenta pentru fratia romano-bretona dar si perfect de adecvata: sau cum ar spune englezul – “enough is enough”!

nicoalea Grant (1868-1950), Interior Breton cu femeie tricatand.

Nicolae Grant (1868-1950): Interior Breton cu femeie tricatand.

NOTA DE SUBSOL: pentru a reveni cu o precizare privitoare la subtitlul “cu ICR Paris din lac in put” este absolut eveident ca dupa expozitia Grigorescu dela  Agen (30.170 locuitori) si  Barbizon (1.588 locuitori), urmata de expozitia de la Quimper (63.849 locuitori) – toate localitati cu o populatie redusa si de un interes cultural limitat, putem afirma ca Arta culturii romanesti, asa cum este ea gerata de nastrusnicii nostri kulturnici este plimbata “in parteneriat” prin locuri periferice, de targuri provinciale cu densitate urbana scazuta. Totul este o pantomima, un exercitiu  cel putin patetic, daca nu mazochistic de a sari  “din lac in put,” iar impactul cultural in strainatate al acestui experiment fiind absolut neglijabil, daca nu rizibil. Aceasta este cu atat mai jenant cu cat fondurile de organizare nu ar fi cu mult mai mari daca asemenea expozitii ar fi avut loc in marile orase ale Frantei, cunoscute vaduri de cultura si de intelectualitate si nu la 160 Km sau respecvtiv la 500 Km de civilizatie!. Dar aceste ‘detalii’,  asa cum am mai spus, nu sunt luate in consideratie de cei (i)responsabili, fie  pentru ca nu isi dau seama, din lipsa unei suprafate intelectuale,  fie pentru ca, pur si simplu, nu se sinchisesc, pentru ca nu o fac pe banii lor si ori si cum nimeni nu le tine socoteala: sau cu alte cuvinte –  orbul conduce pe orb, in acea atmosfera calduta de autosatisfactie inepta ale infinitelor cumetrii. In continuarea traditiei propun Dlui Horia Roman Patapievici, directorul ICR, ca viitoarea mare actiune culturala romaneasca de parteneriat international sa se faca in Insula Pastelui sau poate mai adecvat in Insulele Kurile.

Tags: ···

3 Comments so far ↓

  • isabela vasiliu-scraba

    Exceptional de bine scris (si gandit!).
    Felicitari!
    Desigur, mi-ar fi placut si cateva reproduceri (mai greu de procurat…).
    F. bine in latura polemica. Indicat esentialul. Doar autorul poate fi confundat cu Radu Portocala, din cauza articolulul care-l precede si a relationarii cu ICR-Paris a numelui de R.P.

  • editor

    Multumesc pentru interventie si aprecieri: am adaugat, la sugestia Dvs cateva exemple de alte lucrari romanesti cu subiect din Bretania.
    In privinta Dlui Radu Portocala acesta nu mai este de mult directorul ICR Paris, dandu-si demisia in mod onorabil in protest impotriva manipularilor financiare facaute fara cunostiinta sa, prin care adjuncta domniei sale, Magda Carneci a aprobat publicarea de catre o editura franceza a tezei de doctorat de filosofie din anii 1970 a studentului Andrei Plesu, teza tradusa si tiparita pe cheltuiala ICR Paris si apoi cumparata integral tot de ICR: un unic si dublu succes al Dnei M.C. ce i-a permis adjunctei sa ocupe locul vacant lasat de Radu Portocala, functie unde M.C. se afla in continuare, pana in ziua de azi pt dibuirea gaselnitelor de parteneriat de mai sus.
    Inutil de adaugat ca Radu Portocala nu numai ca are o statura profesionala si o tinuta ireprosabila, dar poseda o cunoastere a limbii si culturii franceze cum rar se mai poate afla printre romanii din tara sau din exil. Aceasta il punea intr-o postura de dialog cu partea franceza ca de egal la egal. Demisia D-sale este, desigur, o scadere pentru imaginea Romaniei in strainatate.

  • prof. Mihail Nasta

    Je me réjouis beaucoup de retrouver les peintres roumains qui ont saisi le ‘cachet’ de la Bretagne.
    Quelle fraîcheur de tonalités!
    Quant à l’I C R, mes avis sont mitigés. Dans d’autres secteurs il a fait de bonnes choses. Mais il doit certainement revaloriser la présence (et les tragédies !) des roumains à l’étranger ‘super partes’.
    Desigur e loc si pentru ‘mai bine’ … Il faut éditer et diffuser le volume ‘Peintre roumains en Bretagne’.

    M. N.

Leave a Comment