SUNT COADA DE TOPOR (Constantin ROMAN)

September 23rd, 2006

SUNT COADA DE TOPOR

Sunt coada de topor, am cap de fier
Si limba am de lemn, profesie – hingher

Sunt mandru de trecutul comunist
Si de dusmanii ce i-am infierat
Informator am fost si-am siluit
Pe toti acei ce capul n-au plecat.

In fruntea tuturor am vrut sa fiu
Sa capat deminitati si privilegii
Cu diploma de la “Stefan Gheorghiu”
Calusu-n gat am pus la toti colegii.

Academia membru m-a ales
Si scriitor am fost in Uniune
Cu toti, fara zabava am purces,
Din adevar sa facem fictiune.

Partidului cu sarg nemijlocit
I-am inchinat o viata de consort
Asigurandu-mi asfel un venit,
O vila la sosea si-un pasaport.

Cu burse-am fost trimis in Occident
Si diplome-am primit de la Paris
La Yale am fost apoi doctor docent
Si parlamentul usa mi-a deschis.

Pe toti i- am racolat sa-i tin in gaj
Si le-am facut dosare de retea
Trecutul exploatandu-l prin santaj
Le-am aratat dispretul de lichea.

Dosarul meu e-acum pe Internet
Dar file-n el nu are mai deloc
C-am fost atent sa sterg incet, incet
Trecutul trist adanc sa il ingrop.

Nu merita sa fiti atat de duri
Cu un boier al mintii atestat
Sa-mi dati tarcoale-n jur si imprejur
Coliva mea nu-i gata de mancat.

Ma jur ca sunt un om de caracter
Si de-as cadea veti fi cu toti meniti
Ca sa ramaneti fara vre-un reper
O societate de descumpaniti.

Pedestri cu figuri patibulare
In bezna bajbaind necontenit
Raspuns n-o sa aveti la intrebare
Ca sa-ntelegeti ce ati mostenit.

Dar adevarul nu vi se cuvine
Urmand nefericiti acest destin
Vocatia de sclavi va prinde bine
In veac de veac si-n vecilor amin.

Sunt coada de topor, am cap de fier
Si limba am de lemn, profesie – hingher.

Constantin ROMAN
Londra 22 Septembrie 2006

CURVA-I CURVA PANA MOARE ( Cantec Popular al Tranzitiei)

September 14th, 2006

CURVA-I CURVA PANA MOARE!
- Cantec Popular al Tranzitiei

Dealu-i deal
Si valea-i vale
Curva-i curva
Pana moare……
(Cantec popular)

Mai la deal
Si mai la vale
Dealu-i deal
Si valea-i vale
Curva-i curva
Pana moare
Zice baciul cu mioare.

Mai la deal
Si mai la vale
Vai, dar cine iese-n cale?
Cine naste din pisoaica
Soarece mananca, Taica.
Cine naste din naparca
Tot venin iese cand musca!

Mai la deal
Si mai la vale
Pe la manastirea Secu
Vine baciu’ cu berbecu’
Buturuga sa doboare
Aschia din lemn ne sare
Dar nu sare prea departe
Din lemnul taiat, mai, Frate!

Mai la deal
Si mai la vale
Vine baciu’ cu mioare
Turmele ca sa le pasca
Pe campia romaneasca
Lapte-n piua
Sa il toarne…
Toarna-n plin
Bade-Alecu
Pan la manastirea Secu.

De la manastirea Secu
Vine baciu’ cu berbecu’
Toate oile acuma
Toarna una cate una
Laptele direct in piua
Pana cand se face ziua.
Toarna-n deal
Si toarna-n vale
Tara ca sa pui la cale.

Mai la deal
Si mai la vale
S-a facut o revolutie
Zice baciul in Tranzitie:
“Nici macar nu am habar
Ca la Secu am dosar
N-am turnat, sunt insistent
Ca am fost chiar disident!”

Pe la manastirea Cheia
Baciu-si scrie biografia
Ca in viata-i sfanta toata
A fost lacrima curata
Canta filozofu-n strana:
“Viata-i fara de prihana
Nici nu este pui de lele
Toti ceilalti sunt doar lichele,
Frate-miu de la Tescani
E mai bun de cat doi bani!
Acolo si-aconsumat
Exilul imaculat.
Pacatele transcendente
Nu-s asa de concludente
Chiar s-autocriticat
Pe la Rosu Imparat
Cand si-a pus cenusa-n cap.

Mai la deal
Si mai la vale
Lupu-n blana de mioare
Cate-n luna si in stele
Le insira toate cele
Oilor patibulare
Fara cap… vai de picioare!

Dealu-i deal
Si valea-i vale
Curva-i curva
Pana moare……

(Adevarul on line, 14 September 2006)

http://www.adevarulonline.ro/2006-09-14/reviews/stanoiu-30-de-turnatorii-ordinare_198299_75791_1.html

ROMANIA VAZUTA DE LA LONDRA -

September 6th, 2006

ROMANIA VAZUTA DE LA LONDRA - problema copiilor Abandonati

ROMANII - RUDELE SARACE ALE EUROPEI:

Sunt cam deprimat de cand, pe canalele englezesti ale televiziuniii, tot ce se discuta este despre valul iminent de imigranti romani si bulgari care ar incerca sa vina sa lucreze in Marea Britanie odata cu noua extindere a UE.
Motivul acestei ingrijorari? “Sunt deja prea multi straini (polonezi) la munca, veniti in Marea Britanie”. Numarul lor nu se stie precis, dar se pare ca ar fi circa 450,000 - adica aproximativ cam de zece ori mai multi de cat prevederile cifrelor oficiale.
Alt motiv al ingrijorarii?
“Romanii sunt corupti si criminali”.

Da, ori si cat ar fi de umilitoare si de incomoda eticheta care ni se da, asta este perceptia in occident - falsa si nedreapta, gandim noi, dar asa este! Aceasta eticheta a conducatorilor si a politicienilor nostri de azi acum se lipeste omului de rand, care vrea sa castige o bucata de paine, muncind cinstit in strainatate.
Dar ca si cum aceasta perceptie negativa nu ar fi fost destul ca sa ne otraveasca viata, mai recent jurnalisti britanici au filmat in orfelinatele din Romania:
Desigur am fost prea naiv ca sa dau crezare afirmatiilor guvernului de la Bucuresti, conform caruia aceasta racila a trecutului disparuse, doar ca sa aflu ca este aceeasi ca acum 17 ani - cu singura diferenta ca acum realitatea se ascunde sub pres: copii abandonati, infometati, piele pe os, legati cu mainile la spate sau legati de pat, fara stimulatie de nici un fel, lasati sa stea in pat toata ziua si toata noaptea fara a fi schimbati, personal insuficient, ingirijire medicala zero - copii destinati sa devina niste zarzavaturi umane vestejite, inainte sa infloreasca: era o viziune de cosmar medieval.

Pana acum dadeam vina pe Ceausescu si pe comunism - dar acum, dupa 17 ani de “tranzitie”?
Acum trebuie sa dam vina pe ipocrizia si dublele standarde, pe prefecatoria institutionala si politicianista care da praf in ochi publicului autohton si strain, asigurandu-ne ca “totul este bine”, ca “suntem la nivel European, sau aproape.” Cu alte cuvinte, asa cum ar spune englezul, “cloud cuckoo-land”, sau “Alice in Wonderland”: totul factice!

UNDE ESTE SPIRITUL CIVIC ROMANESC?

De fapt, de ce suntem in starea asta de abandon al aproapelui? Nu sunt acestia copiii nostri? Generatia de maine? Nu, nu are importanta! Societatea Civila nu are inca forta, spiritul civic nu s-a format. Aveam, chiar acum o suta cinci zeci de ani spiritul de ajutorare, de civism si de caritate patronat de Elena Doamna, de Carmen Silva, de Regina Maria, care prin exemplul si dedicatia lor au antrenat in aceasta activitate nu numai pe barbatii lor, oamnei politici si de stat, dar si pe doamnele inaltei societati: regimul communist s-a inversunat sa distruga tot ce se cladise cu truda de cateva generatii si sa stinga spiritul de civism in cele mai inumane inchisori si lagare de concentrare, in domiciliul fortat al Baraganului nesimtirii noastre viscerale. Ar cam trebui nevestele si amantele tovarasilor, incepand cu cei cu dosare de retea si de informatori sa-si ispaseasca pacatele facand opera de caritate – sa-si vanda termopanele ca sa le ofere copiilor nostri o existenta civilizata si umana. La fel cu nevestele oamenilor din aparatul de guvern si de stat, sau ale oamenilor cu profil inalt; sa se demarcheze, sa se declare, sa se implice in opere de caritate.Si aici o precizare; ma refer nu la caritatea personala, pt conurile de banca proprii, gen Matusa Tamara.

Bani in prostie de la UE au venit, ba au fost dati mai multi decat i-am fi meritat, sau care i-am fi putut fura prin coruptia ministeriala si de la toate nivelele (vezi scandalul Palatului Justitiei).

ASCUNS SUB APARENTE:

De fapt grosso-modo, societatea romaneasca s-ar putea imparti aproximativ in doua categorii: cei care s-au imbogatit peste noapte “pe spinarea poporului”, ca sa folosesc un cliseu Marxist, dar care nu au inca inoculat sentimentul unei obligativitati de caritate fata de semenii din jur. Avantajul personal implica si obligatii, nu?

O a doua categorie, majoritara, este a oamenilor de rand, care isi abandoneaza temporar copiii ca sa castige un ban mizer la culesul rosiilor in Pugllia Italiana, unde sunt tratati ca vitele, sau sa culeaga capsunile Spaniei.. mai sunt si oamenii care isi abandoneaza copiii ca si sub Ceausescu pt ca nu pot sa ii creasca, sau pt ca nu au auzit sau nu isi permit sa foloseasca metode de contraceptie: acestia daca nu reusesc sa vanda un copil, ii lasa (in scutece!) la usa orfelinatelor. Am vazut pe canalul televiziunii britanice un copil de trei ani oferit la vanzare chiar de catre mama lui… cu prima “tranzactie”, pe zece mii de lire sterline, isi construise casa - am vazut filmat si am ramas inmarmurit! Dar oficialitatile romane stiu cum sa escamoteze realitatea - conform scenariului bine pus la punct inca de pe vremea Conducatorului Iubit: arata doar institutiile “model” exact ca pe vremea “colhozurilor model” unde veneau “delegatiile straine, de partid si de stat”. In plus, pur si simplu, aceleasi oficialitati intimideaza pe toti cei care ar demasca realitatea goala – de-a valma, romani si straini; oamenilor incep sa le fie teama sa vorbeasca, ca in trecutul glorios al “iepocii de aur” - o conspiratie a tacerii redivivus.

Asta va ramane imaginea Romaniei in creierul englezului de rand care se uita la televizor, consternat de civilizatia romaneasca.

CE POZITIE IA “CREMA” INTELECTUALITATII ROMANE?

De ce nu se pronunta despre aceasta napasta corifeii intelepciunii romanesti de la amvonul spiritualitatii noastre? Prin Dliema veche si mai noua, pe la Humanitas, pe la Revista 22, pe la chat-showrile de care ne-am scarbit de atatea injuraturi si afirmatii injurioase, de pe la realitatea-TV samd, prin ‘scrisorile deschise” ale puritatii filosofiei romanesti, sau pe la Institutul Inculturii noastre?

Si aici trebuie sa fac o precizare: spun “incultura” nu pentru ca ne-ar lipsi o cultura nationala, care sta si asa,oropsita mai departe, neglijata si nemarturisita, nepieptanata si neprezentata occidentului, pentru ca trufia noastra ne impiedica sa o facem: “sa ne descopere ei, ca noi stim cine suntem, ce valoare avem si cat de talentati suntem!”: uite ca nu ne stie nimeni in strainatate mai mult de cat de Dracula, de saracie, de coruptie, de prostituate, de orfelinate si nici de cum de aforismele pretioase ale auto-proclamatei “elite” intelectuale romanesti: observand preocuparile acesteia cel mult i-am putea oferi acolada unei provincialitati. Exceptii sunt, dar se pierd in noianul mediocritatii , intruchipata chiar de Academia Romana. Mai putem astepta o mie de ani un premiu Nobel la folosofie, literatura, la stiinta, sau vre-o recunosatere internationala atata timp cat ne balacim in aceeasi balta intelectuala statuta. Suntem poate de un cot mai rasariti de cat Albanezii - si aici sa nu uitam ca celebrul Ismail Kadere s-a propsait in exil, intr-o limba alta de cat a lui, adresandu-se unui public occidental - deci aviz amatorilor damboviteni.
Spun pur si simplu “incultura” in sensul lipsei de perceptie, lipsei de umanitate, din cauza deconectarii noastre inapatanate fata de valorile societatii civilizate de sorginte culturala europeana.
De ce mai laudam cu Noica, Steinhart (in majoritate necunoscuti in afara Romaniei) cu Cioran sau Eliade, daca generatia de maine se topeste fizic in minciuna si degradarea institutiilor romanesti – spitale, orfelinate, camine etc. unde nu ti se da o cana cu apa intr-un spital din buricul Tarigradului fara sa dai pesches?

CE FACE BISERICA ORTODOXA ROMANA?

Si sutanele noastre super imbuibate care ne cer bani ca sa inaltam Catedrala Mantuirii Neamului care nu se mai mantuieste de cat prin reprezentantii clerului lui?
Ele ce fac? Ce initiativa iau? Ce realizari au in domeniul social, caci cel spiritual l-am inteles din spovedaniile facute Securitatii? Caci prin cimitirele ortodoxiei noastre nici mortii nu mai sunt siguri de un lacas unde “nu este nici durere, nici suspin” (intrebati administratia cimitirului Ortodox Bellu (declarat sit UNESCO), din Bucuresti, unde mortii nu au avut timp sa se raceasca inainte de a fi desgropati ca sa li se vanda “locurile de veci” pe 30,000 Euro!) Ce sa mai vorbim de cei vii, care sunt complect devalorizati?

CE FAC AMBASADELE ROMANIEI?

Si tovarasii de pe la ambasade care trebuie sa contracareze, sa neutralizeze, sa informeze publicul occidental ca “lucrurile ar sta altfel, mai nuantat” (desi imginea camerei de vederi este inconturnabila) sa “ia atitudine” sa tina o conferinta de presa la Londra, sa dea un comunicat de presa agentiilor, sa scrie o scrisoare la ziar, pe la “London Evening Standard” sau “The Times”! Chiar ce fac? Unde sunt? Cu ce se ocupa? Judecandu-i dupa lipsa lor de reactie acesti functionari publici sunt ori incapabili, ori complect neinteresati: se ocupa de afacerile lor personale (pe leafa contribuabilului). Nici nu ma mai mira pt ca sunt a doua generatie de nomenclaturisti - unii care inca nu stiu sa insire impreuna doua cuvinte in englezeste sau o fac pe dos, sau daca stiu o fac doar in interes personal!
Astia sunt oamenii care ne reprezinta si care ar trebuie sa serveasca cauza nationala! O atmosfera calduta, unde facem bine-merci si unde ne dam ifose de mahala si cantam de ziua nationala a Romaniei cantece de pahar la resedinta chiar a ambasadorului (cu el in frunte): dar sa fim echitabili – am avut ‘realizari’… am achizitionat doua fregate englezesti, care le-am salvat de la fiare vechi, pe un comison de sapte milioane de lire sterline. Atentie: nu vorbesc de costul de cumparare a fregatelor ci doar de comision, - termenul politicos pentru bacsis. ori acesta (care ori si cum era interzis in contract) ar fi fost suficienti pentru a aduce la nivel European toate orfelinatele din Romania, cu personalul medical destul de bine platit ca sa nu mai ceara pesches la un spital din inima Tarigradului ca sa iti scoata plosca de sub fund, sa sa-ti dea o simpla cana cu apa!

EFECTUL IPOCRIZIEI, A DEZINFORMARI SI CORUPTIEI INSTITUTIONALIZATE

Aceste ganduri negre sunt bazate pe o realitate dureroasa: 17 ani dupa caderea dictaturii si inlocuirea ei cu dictatura invartitilor, a nesimtitilor si coruptilor. Asa se explica de ce tinerii romani au plecat prin strainatate, care cum au putut - populatia Romaniei a scazut cu 2 milioane nu prin efectul unei natalitati scazute, dar prin emigratie – oamenii au votat pur si simplu cu picioarele, luandu-si talpasita, caci, in mod dureros si inevitabil tinerii, dar si oameni mai invarsta, s-au saturat si au inteles ca nu se va schimba mai nimic,in Romania, in afara de fardul si vopseaua tarfei, ca nu vor avea nici o perspectiva, in afara cercului restrans de granguri si de bisnitariii inca in libertate, de oamenii care ne-au mintit din totdeauna si care continua sa ne minta sfruntat.

MAI ESTE VRE-O ALTERNATIVA?

In ultimele 48 de ore cand programele de televiziune britanice redau la ora de varf, pt maxima expunere, starea nevropata din Romania lui Papura Voda; mai putem pe undeva spera intr-o raza de optimism?

Trebuie sa fie lumina la capatul tunelului! Formula? sa plecam cu totii! Dar unde, ca nu ne mai vrea nimeni sa ne deschida usa, cu o astfel de reclama!

Si atunci nu ne mai ramane de cat sa facem, asa cum ne-a invatat obedianta securisto-comunista: “Multumim din inima partidului!”. Care Partid?
Pei toate acele, devenite mai marunte: aschiile din aceeasi buturuga: PSD, PD, PNL, PRM. UDMR, PC, PNTCD, alianta DA, alianta CDR si toate, toate care au conspirat la neputinta si umilinta noastra mioritica din vazul tuturor:
imparatul este gol, este chiar ridicol de gol, dar la palatul Victoria, la Cotroceni, la Senat si Parlament, la BOR se crede in straie de sarbatoare!

Ionel TARANU
Londra, 7 Septembrie 2006

VIZA CANADIANA (Extras din “Sfidarea idiocratiei – Breviarul unui neconformist”)

August 22nd, 2006

“Sfidarea idiocratiei sau Breviarul unui neconformist”

Extras din versiunea romana a cartii aparute in limba engleza sub titlul:
“Continental Drift – Colliding Continents, Converging Cultures”
Bristol and Philadelphia, 2000
ISBN 0 7503 0686 6

(material publicat in Revista culturala online “Observatorul” Toronto, Canada, 2006:
http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=3435

§ VIZA CANADIANA
Printre bursele de doctorat afisate la avizierul de la School of Physics, din Newcastle, era si un anunt pentru o bursa la catedra profesorului Tuzo Wilson de la Toronto.
Ei, Tuzo era un savant de renume mondial cunoscut pentru conceptiile lui de pionierat in domeniul Tectonicii Globale. El era acela care a introdus pentru prima data, la inceputul anilor ‘60 modelul faliilor transformante din Oceanul Atlantic care erau definitorii in mecanismul de reconstructie al acestui Oceanu si explicau de fapt deriva continentelor.
A fi facut parte din echipa lui Tuzo Wilson de la Toronto ar fi fost, intr-adevar un lucru exceptional, chiar greu de imaginat: era ca si cum l-ai fi apucat pe Dumnezeu de picior. Mi-am exprimat interesul si cum am trecut de primele stachete ale acestui concurs am fost avertizat sa fac neintarziat o cerere pentru a obtine viza canadiana. Anticipam si eram pregatit psihologic ca cetatenia mea romana si pasaportul roman vor complica lucrurile, dar fara indoiala trebuia sa incerc. In timpul uneia din intilnirile regulate pe care le aveam la Royal Society, am profitat ca sa trec si pe la Canada House, care era in buricul targului, la doi pasi de Trafalgar Square.
Cum Profesorul Tuzo Wilson era unul din cei mai cunoscuti geofizicieni, cu o reputatie internationala, imi inchipuiam ca viza canadiana pentru obtinerea unui doctorat sa fi fost doar o formalitate. Mai mult decat atat, in imaginatia mea Canada era invaluita de un vis romantic, inca de la varsta de 24 de ani, cand, fiind student in anul patru la Universitatea din Bucuresti, am publicat in “Contemporanul” o recenzie despre o carte de calatorie in Canada. Autorul, evident, era un rus, pentruca putini romani calatoreau in strainatate pe vremea aceea si cei care o faceau erau semidoctii partidului – oamenii ‘de incredere’. Restul populatiei trebuia sa se multumeasca sa voiajeze doar prin imaginatie. De altfel, ca sa imi fac bani de buzunar la Bucuresti mai scriam asa-zise impresii de calatorii complect fictive prin Danemarca, Scotia sua Sicilia, care erau inspirate din surse secundare.
Deci, asa cum se stie, in Romania anilor ’50 si ’60 nu se putea vizita strainatatea decat prin interpusii regimului care ne dadeau cu lingurita impresiile lor ‘principiale.’, interpretate in cel mai bun spirit al luptei de clasa si al spiritului ideologic… De fapt in subconstientul meu publicand articolele de “voiaj in Occident” simteam ca aveam o misiune de a promova in Romania niste valori la care nu aveam acces altfel.
Imi amintesc ca onorariul primit de la “Contemporanul” pentru recenzia canadiana mi-a permis sa-mi cumpar o noua pereche de pantofi, la care jinduisem poate de un an, sau doi.. Nu era un lux, era o necesitate pe care salariul de inginer al tatalui meu nu o putea oferi in Romania anilor ’60. Acum aceiasi pantofi ar fi urmat sa ma poarte spre tara despre care am visat, ca un covor fermecat, niste pantofi fermecati. Aceste ganduri m-au umplut de sperante tineresti cand am trecut pragul de la “Canada House” din Trafalgar Square.
Deci, in momentul acela fatidic cand am pasit in acea institutie aveam impresia unei candidaturi solide, chiar beton. Asta pentru ca mai aveam in mintea mea si alta legatura afectiva cu aceasta tara, care erau chiar traducerile mele din poezia canadiana. Cum Romania lui Ceausescu era interesata de achizitia unui reactor nuclear pentru centrala de la Navodari, in urma unei schimbari de strategie politica, in 1966, au fost a stabilite relatii diplomatice cu Canada. Ca rezultat al acestor noi legaturi diplomatice, orice subiect canadian era la ordinea zilei – ziarele erau obligate sa reflecte aceasta ‘sarcina de partid si de stat’ si sa scormoneasca ori si ce fel de subiect pe aceasta tema – Din pacate, datorita izolarii culturale si politice in care traiam nu se prea gaseau subiecte in afara cercului restrans de politruci care s-ar fi dus in ‘misiune’ prin Canada. Si asa s-a intamplat sa fiu, la 25 de ani care ii aveam, singurul ‘expert’ disponibil din tara cu ceva cunostinte despre literatura acestei tari. Asta pentru ca la examene, care le pregateam uneori in sala de lectura a Bibliotecii centrale Universitare, in loc sa citesc cartile de specialitate ma lasam tentat de alte volume, complect in afara subiectului central: era o practica periculoasa pentru care aveam sa platesc pretul repetarii unor examene. Dar aceasta conta mai putin pentru mine, fata de placerea ne mai pomenita de a ma fi instruit in cultura altor tari, la care nu aveam acces decat din putinele carti in engleza sau franceza care mai treceau cenzura in Romania de atunci.
Publicarea articolului meu mi s-a parut un eveniment major, mi se alocase un sfert de pagina in “Luceafarul” (“Din poezia Canadiana: Jean-Guy Pilon si Miriam Waddington, Luceafarul, 9,8, (199), 6, Bucuresti 1966).
Impresia mea era colorata de faptul ca la acea vreme “Luceafarul” reprezenta, impreuna cu “Contemporanul” un fel de “Olimp” al intelectualitatii Bucurestene la care multi aspirau, dar putini erau alesi: era un fel de recunoastere a aspirantilor. Inutil de adaugat, cumetriile de acum 40 de ani, ca si acuma, pe valea Dambovitei, erau feroce, dare eu fiind un boboc neavizat, nu reprezentam un pericol pentru nimeni si aveam in plus avantajul cunoasterii limbilor straine si cunoasterea unui subiect, hai sa-i zicem esoteric.
Articolul meu de fond cuprindea si cateva traduceri din poezia canadiena, insotite de o prezentare generala. Un al doilea articol l-am oferit mai tarziu saptamanalului literar “Tomis” de la Constanta (“Patru poeti canadieni, Robert Choquette, Jean-Guy Pilon, E.W. Mandel, Gregory M. Cook”, Tomis, 3, 4, pp24, Constanta 1968). Ca un ‘ilustru necunoscut’ si student la inginerie, era nemai pomenit sa mi se ofere un asemenea spatiu.
Cu al doilea onorariu primit de la Constanta pentru articolul despre poezia canadiana imi cumparasem si costumul in care aterizasem la Newcastle, dar de departe cea mai mare satisfactie a fost festa politica si bucuria secreta pe care am trait-o la publicarea in romaneste a unui anumit poem al lui Jean-Guy Pilon:
L’Etranger d’ici
Strainul acesta

Era dintr-o tara de corsari bigoti,
Unde inconstienta era luata drept dogma,
Nebunul drept intelept
Si imbecilul drept stapan,
Era o tara de lupte inutile
Si de ruini magnifice,
O tara mancata de viermi.
Cand a vrut sa-si strige neputinta,
Nu i s-a ingaduit sa o faca
De-abia l-au lasat sa moara.

In Romania anilor ‘60 acest poem a fost o adevarata dinamita politica. Daca ar fi fost semnata de un roman, din cauza insinuarilor politice, nu numai ca nu s-ar fi publicat deloc, dar autorul ar fi fost trimis la ani grei de temnita, sau in cel mai bun caz la spitalul de psihiatrie. M-am identificat eu insumi cu Jean-Guy Pilon si tara pe care o descria, ca fiind Romania. Scuza de a prezenta acest poem sub o acoperire canadiana a fost unica si greu de rezistat, dar in sine un execitiu nu fara riscuri – si iata ca reusisem imposibilul, oferind publicului sa citeasca printre randuri, intr-o tara unde, asa cum spunea versul, nu puteam sa ne facem ascultati, si nici macar sa murim cu demnitate.

Exaltat de aceste amintiri vii legate de “experienta” mea canadiana, m-am indreptat intr-o stare de euforie exaltata de adrenalina, spre sectia de vize a Marelui Comisariat Canadian (the Canadian High Commissioner). Le-am explicat ca aveam nevoie de o viza pentru un doctorat in Geofizica la Universitatea din Toronto. Cu aceste spuse le-am prezentat scrisoarea profesorului Tuzo Wilson, care-mi oferea un loc de doctorand. Tanara de la ghiseul de imigratie era mai tanara decat mine, dar parea foarte sigura de sine. Nu a interesat-o nici scrisoarea de la Universitate, nici ca era vorba de un doctorat, ea isista in schimb in prezentarea in original a diplomelor de scoala primara, de liceu si asa mai departe, incepand sa imi citeze paragrafe intregi din regulamentul de imigratie, dupa care a adaugat in final:
“Vedeti Dvs, nu putem lasa pe oricine sa intre in Canada Sunt prea multe cereri. Avem nevoie doar de oameni educati: aveti baccalaureatul?”
“Dar vedeti, asa cum reiese clar din aceasta scrisoare, aici este vorba de un doctorat. Aceasta implica in prealabil existenta unui baccalaureat, nu?”
Ea nu parea receptive in timp ce a impins scrisoarea lui Tuzo Wilson la o parte, spunand:
“Complectati va rog formularul cu toate rezultatele examenelor scolare si atasati toate diplomele in original.”

Era de la sine inteles ca nu venisem in Anglia cu diploma mea de inginer si cu atat mai putin cu diploma de baccalaureat sau de scoala primara. Nu venisem cu ele pentru ca nu anticipasem sa ramaan in Occident. In plus, daca la iesirea din Romania m-ar fi prins cu diplomele in buzunar, m-ar fi oprit la granita, mi-ar fi confiscat pasaportul si m-ar fi supus unui interogatoriu serios cu urmari grave.
Prin comparatie, la Londra, toata discutia aceasta mi se parea absurda. Cum indraznea ea, aceasta ‘gagauta’ necoapta sa insiste asupra unor detalii atat de neinsemnate, cand ar fi trebuit sa vada de la inceput ca eram de fapt invitat in Canada pentru lucruri mai mai mari si mai importante?
Desigur, in naivitatea mea de Roman proaspat venit in Occident, nu imi inchipuiam ca acestea erau reguli birocratice pentru care nu se puteau face exceptii.

‘Asculta,”am trecut eu la ofensiva: ”spui ca in Canada sunt acceptati doar oameni educati, da?”
“Da.”
“Foarte bine. Conform obligatiilor constitutiei Canadiene dumneata ar trebui sa fii perfect bilingva, sa vorbesti amandoua limbile nationale, Engleza si Franceza, da?”
“Da.”
“Acum”, am intrebat cu un zambet ironic, “Esti in stare sa vorbesti franceza?”
“Nu”, a recunoscut ea, “Nu sunt.”
“Ei bine, atunci inseamna ca eu ar trebui sa stau de cealalta parte a ghiseului punandu-ti tie intrebari pentru a-ti permite sa intri in Canada. Eu as avea mai mult drept sa fiu acolo decat tine.”

Am iesit furtunos din cladirea masiva, nefiind capabil sa-mi arat tot dezgustul fata de aceasta birocratie meschina.
Chibzoind afara pe trotuar, odata ajuns in Trafalgar Square, sigur ca am realizat cine a pierdut de fapt, partida; dar oare intr-adevar asa era? Aveam oare nevoie sa ma conformez acestei crase idiotii, acestei cretine birocratii, pe care o credeam sa fie apanajul specific tarilor comuniste? Din pacate am ajuns cu greu la concluzia inevitabila, ca natia ‘imbecililor’ nu avea granite. Trebuia sa existe, pe undeva un fel de mafie internationala a semidoctilor, care ajung sa se cocoteze in astfel de slujbe pe tot intinsul globului, ceva atat de bine rezumat de imaginea metaforica romaneasca a “scroafei din copac”.

§ CAPACITATEA LA LIMBA ENGLEZA
I-am scris Profesrului Tuzo Wilson la Toronto, spunandu-i ca vizita mea de la “Canada House” din Londra nu a fost un succes, din lipsa diplomelor originale. El a inteles perfect greutatile creeate de birocratie si m-a asigurat ca va face toate formalitatile de viza chiar la Toronto, ca lucrurile sa se rezolve mai usor. Intre timp mi-a dat sa completez formularele de inscriere la universitate. Printre conditiile obligatorii am observat ca toti studentii din tarile ne-anglofone trebuiau sa treaca testele Oxford si Cambridge de capacitate la limba engleza. Care “capacitate”? Nu era engleza mea destul de buna? Nu facusem traduceri din engleza? Nu am publicat in engleza? Nu am tinut conferinte in engleza la diverse universitati? Bine, sigur ca am facut toate astea, dar trebuia sa o dovedesc, in mod prtactic trecand un examen. acceptand rutina de care aveam oroare. In plus, trebuia sa platesc o taxa de examen, o suma imprtanta pentru mine, iar eu traind de pe o zi pe alta, nu puteam sa ma prezint la examen. Nu puteam sa fiu convins sa ajung sa ma conformez. Si totusi chiar si bastinasii din Newcastle ma intelesesera perfect desi ei vorbeau o altfel de engleza fata de engleza mea clasica (Queen’s English, spre deosebire de colloquial English, sau chiar de slang). Insasi ‘gasculita’ de la biroul de imigratie de la “Canada House” m-a inteles perfect de bine cand i-am dat replica. Asta inseamna ca eram capabil sa vorbesc Engleza si atunci ce mai era nevooie sa dovedesc? Pur si simplu nu puteam.
Uitandu-ma retrospectiv, sigur ca sufeream de o mandrie prost inteleasa, pornita din motive practice de lipsa acuta de bani: eram sarac lipit si singurul meu atout era tineretea, educatia si convingerea de a razbi.
I-am scris profesorului Tuzo Wilson, exprimandu-mi regretul, de a fi nevoit sa abandonez ideea unui doctorat la Toronto.
Trei luni mai tarziu in 1969, fusesem acceptat la Cambridge, la Peterhouse, cel mai vechi Colegiu din acea Universite, fundat in 1284 obtinand o bursa la care au concurat peste doua sute de candidati si pentru care nu mi-au cerut nici diplome de scoala primara nici examen de limba engleza:
Bine, bine dar incidente de genul acesta au consecinte neasteptate care iti indreapta cursul vietii pe carari misterioase: a quelque chose malheur est bon!

Constantin ROMAN
(Londra, Martie 2006))
Ing (Geofizica Bucuresti, 1966)
PhD (Cambridge, Tectonica Globala 1973)
Profesor Honoris Causa (U. Bucuresti (1997)
Comandor Ordinul pentru Merit (Cultura si Democratie, 2000)

Extras din “Sfidarea idiocratiei – Breviarul unui neconformist”
versiunea romana a cartii aparute in limba engleza sub titlul:
“Continental Drift – Colliding Continents, Converging Cultures”
Institute of Physics Publishing, Bristol and Philadelphia, 2000
ISBN 0 7503 0686 6
www.constantinroman.com/continentaldrift

Josef Ozga Michalski (1919-2002, Polonia): Sase poezii

August 22nd, 2006

Josef Ozga MICHALSKI, Poland (1919-2002)

DE LA ANTIPOZI

Ma darui Frumosului
Ca norul – vantului
Ca somnul desteptarii
Ca noaptea – zorilor

Nu pot lega vantul
Nu pot scapa desteptarii
Zorilor nu ma pot ascunde

Sa te intrezaresc, numai, de as putea
Prin globul de sticla
Prin oceane
In loc sa scriem scrisori
Sa indreptam privirile, numai, de am putea

De la antipozi
Si prin cele doua mari

Sa privim in ochii nostri
Tu de la Est

Si eu de la Vest
Universul este transparent.

(In Romanian by Constantin ROMAN, published in: Luceafarul,, IX, 5 (164), pp.12. Bucharest, 25th February 1965)

Josef Ozga MICHALSKI, Poland (1919-2002)

TE-AS GASI

Sa te ascunda marea
Intr-o cochile,
Te-as gasi
Langa grauntele de nisip.
Sa te ascunda visul
Intr-o furtuna,
Te-as gasi
Langa picatura de ploaie.
Sa te ascunda moartea
In tarana,
Te-as gasi
Langa steaua ce cade.

(In roamaneste de Constantin ROMAN,
Tribuna, 30, 29th July 1965, Cluj)

Josef Ozga MICHALSKI, Poland (1919-2002)

LINISTE

Linistea invaluie capul
Ca o uzina construita
Fara gand indaratul peretilor sai.
Ca si cum un ghioc
Ar fi cantat o arie
Ca si cum in miezul Pamantului
S-ar fi copt seminte de mar
Ca si cum Dumnezeu s-ar fi invoit
Sa taca la sfarsitul lumii.

(In roamaneste de Constantin ROMAN,
Bucuresti 1965)

Josef Ozga MICHALSKI, Poland (1919-2002)

CALARIND IN SAUA CONSTELATIILOR

Plopii temerilor
Sustin boltile maniei
Vantul navaleste in sicriul mut al tacerii
Spaima intra
In gura abisului
Pamantul-armasar
In ieslea Soarelui
Devoreaza pleava vremii
Stropita de ploaie
Cosmonauti stau in saua constelatiilor
Si inconjoara
Palatul lui Dumnezeu.

(In roamaneste de Constantin ROMAN,
Bucuresti 1965)

Josef Ozga MICHALSKI, Poland (1919-2002)

FII A MEA

Fii vantul meu
Eu nu am busola.
Fii panza mea:
Eu nu am camase.
Fii painea mea:
Eu nu am lanuri.
Fii ziua mea senina:
Eu voi fi norul tau.

(In roamaneste de Constantin ROMAN,
Bucuresti 1965)

Josef Ozga MICHALSKI, Poland (1919-2002)

MAI ADANC CA ADANCURILE

Cate milioane de ani
Am privit in ochii marii
Doar ca sa tea flu pe mal?

Te iubesc mai adanc
Ca adancurile dorite de pesti
Ca inaltul cerurilor de vulturi
Ca noaptea dprita de zori
Si care totusi nu se intalnesc niciodata.

(In roamaneste de Constantin ROMAN,
Bucuresti 1965)

Cinci Poeti Canadieni: Jean-Guy PILON, H. de SAINT-DENIS GARNEAU, M. WADDINGTON, Gregory M. COOK si E.W. MANDEL

August 22nd, 2006

Jean-Guy PILON (Quebec, Canada)

STRAINUL ACESTA (L’ETRANGER D’ICI)

Era dintr-o tara de corsari bigoti
Unde inconstienta era luata drept dogma,
Imbecilul drept stapan
Iar nebunul drept ntelept

Era o tara de lupte inutile
Si de ruini magnifice
O tara mancata de viermi

Cand a vrut sa-si strige mania
Nu i s-a ingaduit sa o faca

De abea l-au lasat sa moara.

(Published under the title “Din poezia Canadiana’, Luceafarul, 19 February 1966, nr 8/199, An IX, Bucharest, 1966)

L’Etranger d’ici

Il etait d’un pays de corsaires devots
Ou l’inconscience etait prise pour le dogme
L’imbecile pour le maitre
Et le malade pour le voyant.

C’etait un pays de lutes inutiles
Et de ruines magnifiques,
Un pays ronge de vermine.

Quand il a voulu crier sa rage
On ne lui a pas permis

C’est a paine qu’on l’a laisse mourir.

INCENDIU (INCENDIE)

Jean-Guy PILON (n. 1930) (Canada)

Am scos din apele repezi
Lemne pretioase
Venite din continente
Pe care timpurile noastre nu le mai cunosc.

Am cules intr-o gradina pustie
O singura floare de praf, fragile,
Protejata de maracini patai de sange.

Am scobit in mijlocul oglinzii
O alveola secreta
Ca sa amestec o picatura de parfum si de lapte de femeie.

Eram prea bogat
Am dat foc casei
Fara sa privesc frumosul incendiu.

Pe cenusa, in curand rece,
Vom recladi
Cu o fata noua.

(In romaneste de Constantin ROMAN, Bucuresti, 1965)

MI-AI SPUS (THOU DIDST TELL ME)
Miriam Waddington (Canada)

Nu mai departe decat vara trecuta
Mi-ai spus, dragostea mea,
Te-am ales pe tine, numai pe tine
O, delicatul de-
li-ca-tul zambet tradator al buzelor tale
fermecatoarea minciuna m-a orbit
cu darul si flacara
bucuriei si am fost o neghioaba.

Am fost o neghioaba, cuprinsa de visare
Uluita de timpul acela, inca
Fascinata si ratacind
In murmurul linistit al
Sufletului meu fara experienta
Eram ata de indragostita
Ata de imbatata de\dragoste si dragoste
Si tot mai multa dragoste.

Nu mai departe decat toamna trecuta
mi-ai spus, draga mea.
Iubita mea, te-am ales pe tine
Intotdeauna pe tine, m-ai zalogit
Iubire si-n spatamanile
Cu rosii aripi, fara teama
Am dansat dupa cantecul tau
Si-am pus cununa acestor
Dulci primejdii.

Un an s-a scurs de-atunci
Si mi-ai spus, sotie
Am aflat o alta iubire, si o,
Delicatul, de-
li-ca-tul zambet tradator al gurii tale3
m-a inselat adanc si dureroase
pumnale cioplesc chipul
mortii, am fost ata de neghioaba.

(Published under the title “Din poezia Canadiana’, Luceafarul, 19 February 1966, nr 8/199, An IX, Bucharest, 1966)

Hector de SAINT-DENIS GARNEAU (1912-1943, Quebec, Canada)

PRIMIRE

Eu nu sunt decat ca sa te iubesc
Sa te vad
Si sa imi placa sa te vad.

Eu nu sunt ca sa-ti vorbesc
Nu sunt pentru un schimb de fraze
Gen – ti-am dat ceva, am retinut altceva
Pentru compromiterea insusirilor noastre.

Eu sunt doar ca sa stu ca tu existi
Si sa imi placa sa existi.

Eu nu sunt decat ca sa te iubesc
Sa te primesc
In valea larga a reculegerii mele
Unde vei pasi singura, fara mine
Complet libera.

DOMNUL stie ca vei fi fara teama
Ivaluita de soare
In toata splendoarea florii tale
Si fara vre-un gand ipocrit
In jocul tau.

Vei fi limpede si singura
Ca o floare sub cer
Fara vre-o taina
Fara vre-o ezitare in nobila ta pudoare

Eu voi fi singur la randu-mi
In jurul vaii
Sunt colina desteapta
In jurul vaii
Unde gazela gratiei tale va evolua
In siguranta si puritatea aerului.

Singur la randu-mi voi avea
In fata mea bucuria
Gesturilor tale perfecte
Atitudinii perfect
A singuratatii tale.

Si DOMNUL stie ca tu vei pleca
Asa cum ai venit
Si ca nut e voi mai recunoaste altadata.

Poate ca nici eu nuvoi mai fi atunci singur
Dar valea imi va parea pustie
Si cine imi va vorbi de tine?

(In Romaneste de Constantin ROMAN, 1967)

Hector de SAINT-DENIS GARNEAU (1912-1943, Quebec, Canada)

COMPANIE (ACCOMPAGNEMENT)

Pasesc alaturi de o bucurie
De o bucurie ce nu-mi apartine
De o bucurie a mea ce nu o pot cuprinde.

Pasesc alaturi de mine cu bucurie
Cu bucurie imi ascult pasul ce merge alaturi de mine
Dar nu-mi pot schimba locul pe trotoar
Nu-mi pot pune piciorele in pasii aceia si sa spun: iata-ma, eu sunt acela.

Pe moment sunt multumit de aceasta companie
Dar complotez in taina schimbari
Prin tot felul de operatii, de alchimii,
De transfuzii de sange,
Prin permutari de atomi, prin joc de echilibru.

Astfel ca intr-o zi, odata transpus
Sa fiu purtat de dansul acestor pasi de bucurie
In zgomotul descrescator al pasilor mei alaturi de mine
Cu pierderea pasilor mei pierduti, ce se sting la dreapta mea
Sub pantofii unui strain care trece pe o strada transversala.

(In romaneste de Constantin ROMAN, Bucuresti, 1965)

TO BE UNFAITHFUL TO HER
(Gregory M. COOK, b. 1942, Canada)

To be unfaithful to her
As the sun to the winter
Is to bring an unwept torrent of tears
That wash away our love
As the rain does the snow.

And she becomes a conversation-piece
As the weather to the public
And I become the hero of an epic
Written in the middle of the gossip of a small town.

SA-I FIU INFIDEL
(Gregory M. Cook, b. 1942, Canada)

Sa-I fiu infidel
Asa cum ii este soarele iernii
Inseamna sa provoc un nesecat izvor de lacrimi
Care sa topeasca dragostea noastra
Asa cum ploia topeste zapada.

Si ea va deveni un subiect de conversatie
Asa cum este vremea pentru lume

Iar eu (as deveni) eroul unei epopei
Compusa pentru palavrageala inutila
Al unui mic orasel de provincie.

(In Romaneste de Constantin ROMAN, 1967)

Elias Wolf MANDEL (n. 1922 Saskatchewan – m. 1992) Canada

CANTEC (SONG)

Cand se stinge ecoul ultimilor pasi
Si intorci privirile goale pe strada pustie,
Ce crezi ca vei vedea?
Un calau si o spanzuratoare.

Cand se stinge ori si ce glas
Si totusi auzi glasuri cantand in strada fierbinte,
Care crezi ca va fi cantecul lor?
Slava calaului care nu greseste nicodata.

Cand pe nisipul fierbinte al gandurilor tale arzatoare
Nu se mai aud pasii de fier
Privirile confuze nu mai vad
Iar glasurile fierbinti amutesc,
Ce scuza crezi ca vei avea?
Spanzuratoarea nu este destul de bune pentru mine!

(In Romaneste de Constantin ROMAN, Bucuresti, 1965)

AMICI DE DEMULT (Mes amis d’hier) cantec pentru Melina MERCOURI in romaneste de Caonstantin ROMAN

August 20th, 2006

AMICI DE DEMULT

Amici de demult, tovarasi de drum
Cu pasii pierduti
Prin ce tari ratacind prin coclauri de scrum
Sunteti toti disparuti?

La ce lupte ne luam
Trup la trup inclestati
Ne credeam neinvinsi, desi fragezi eram
La cei doua’s’ de ani.

Rasul nostru voios rasuna peste tot
Cand pe lume-am venit
Cu nevolnice maini ne strangeam cot la cot
Rascolind din adanc un oras amortit.

Printre voi mai zaresc, doar priviri din trecut
Doar vre-un zambet fugar
Pe o poza de-album dintr-un timp nestiut
Si uitata-n sertar.

Caci la voi ma gandesc, amici de demult
Retraind un parcurs incercat de destin
Cu speranta aprinsa intr-un proaspat tumult
Ca pe-un vesnic taram sa ne reintalnim.

Amici de demult, tovarasi de drum
Cu pasii pierduti
Prin ce tari ratacind prin coclauri de scrum
Sunteti toti disparuti?

(Mes Amis d’hier, cuvinte de C. MESLE pe muzica de S. Xarhakos,
pentru Melina Mercouri, 1971)
(In Romaneste de Constantin ROMAN
Londra 20 August 2006)

MES AMIS D’HIER …

Mes amis d’hier, mes compagnons,
Mes amis perdus,
Dans quelle île, quelle ville, dans quelle prison
Où avez-vous disparu ?

Nous prenions la vie au corps à corps
Nous mordions dedans
Nous étions fragiles et pourtant si forts
D’avoir ensemble vingt ans

Nous avions des rires à faire chanter
Les taudis du port
Et de ses révoltes à faire se dresser
Une ville qui s’endort

Aujourd’hui je n’ai de vos sourires
Et de vos regards
Qu’une ou deux photos qui s’en vont jaunir
Dans un livre ou un tiroir

Et pourtant c’est vous mes camarades
Que je vois toujours
Quand l’espoir nous prend dans ses embuscades
Quand nous parlons de retour

Mes amis d’hier, mes compagnons
Mes amis perdus
Dans quelle île, quelle ville, dans quelle prison
Où avez-vous disparu ?

Melina MERCOURI
Paroles: C. Lemesle
Musique: S. Xarhakos
(1971)

Guy CHAMBELLAND (1927-1996), Poet Burgund: “Cand bataia inimii se stinge”/ “Quand le coeur tout d’un coup me manque”/”When the heart suddenly fails”

July 30th, 2006

Guy CHAMBELLAND (1927 - 1996)

QUAND LE COEUR TOUT D’UN COUP ME MANQUE

Quand le coeur tout d’un coup me manque, qui dois-je
me faire, eau ou pierre, pour m’habiter inhabitable?
Ne suis-je qu’une vieille, ne suis-je qu’un pitre?
Poème, statue sur l’eau, - mais moi?

Comme j’avançais encore, maladroit entre chiens et
roses, entre femmes et dieux, la mort me mit son bâton
dans le corps.

On peut me voir.
Il me tient debout.

Guy CHAMBELLAND,
(Poet Burgund: 1927 - 1996)

CAND BATAIA INIMII SE STINGE

Cand bataia inimii se stinge, ce voi
ajunge, stanca, sau val, ca sa traiesc in ne-traire?
N-as fi oare decat o baba? Sau poate o paiata?
Vers ridicat pe valuri, - dar eu-insumi?

Pasind nesigur printre caini si
roze, printre femei si zei, Moartea-mi infipse coasa
in trup.

Priviti
Cum ma tine-n picioare.

(in Romaneste de Constantin ROMAN,
Londra SW1, Iulie 2006)
——————————-

Guy CHAMBELLAND
(1927 - 1996)
Burgundy Poet

WHEN THE HEART SUDDENLY FAILS

When the heart suddenly fails, what should I
become, rock or sea wave, to inhabit the uninhabitable?
Am I not, in the end, an old woman, or perhaps a clown?
A poem, a sculpture on the crest of the wave – and I?

As I was awkwardly making my way between dogs and
roses, between women and gods, death staked its distaff
in my body.

You could see me
Still standing.

(rendered in English by Constantin ROMAN
London SW1, July 2006)

Le rayonnement de la culture Roumaine en France

July 5th, 2006

Le rayonnement de la culture Roumaine en France

(Plaidoyer pour la traduction en Français de l’Anthologie “Blouse Roumaine” par Constantin ROMAN – Juin 2006)

Inspirée de la toile homonyme de Henri Matisse, oeuvre exposée au Musée d’Art Moderne du Centre Pompidou à Paris, “La Blouse Roumaine” est une anthologie des Femmes de Roumanie, présentant des personnalités incontournables de la culture universelle. Cet ouvrage contient une majorité des femmes francophones - des femmes qui se sont exprimées a un moment ou un autre dans cette langue, ont écrit ou écrivent en Français, ont vécu en France ou bien y vivent actuellement, contribuant à la culture française comme professeurs, écrivains, peintres, sculpteurs, psychologues, philosophes, médecins, analystes politiques, poètes, actrices de cinéma ou de théâtre (sociétaires de la Comédie française), des femmes qui ont tenu des salons littéraires à Paris, les égéries qui ont inspiré les artistes Rodin, Brancusi, Renoir, Vuillard, Matisse, Fantin Latour, les compositeurs Chausson, Poulenc, Gounod, Fauré ou Saint Saens et Ysaÿe, des écrivains comme Proust, Colette, Cocteau, Morand ou Anatole France et Sacha Guitry, des cinéastes comme Jean Renoir, Marc Allegret, Christian Jacques, Jean Boyer, ou Pierre Colombier et Claude Autant-Lara, des pianistes et violonistes, des chanteuses d’opéra, des ballerines, enfin, des françaises qui ont épousé des Roumains ou la cause de la Roumanie et qui ont eu par la suite une contribution à l’histoire culturelle et politique de ce pays, des conseillères politiques, ou des Roumaines naturalisées françaises ou des Françaises d’origine Roumaine.

Le fait qu’une partie du public français ne connaisse pas ou ne saurait concevoir l’apport de la Roumanie au rayonnement de la France n’est point étonnant si l’on pense que la seule femme écrivain dont l’appartement soit minutieusement reconstitué et conservé au Musée Carnavalet de l’histoire de la ville de Paris, Anna de Noailles, poétesse Parnassienne soit présentée comme étant d’origine “Grecque”, alors qu’elle est née - Princesse de Bassaraba-Brancovan, issue d’une famille historique Roumaine. Malheureusement, ce genre de malentendu est emblématique en France.
De surcroît, Anna de Noailles a été aussi la première femme décorée de la Légion d’Honneur. Ses obsèques à l’église de la Madeleine à Paris, en 1933, ont reçu des honneurs dont l’ampleur et la participation ont été proches de funérailles nationales.

Le prix littéraire Femina- Vacaresco “destiné à récompenser un ouvrage de valeur autre qu’un roman” est décerné tous les ans, depuis plus d’un demi siècle. Sa fondatrice est une roumaine d’expression française, femme de lettres, diplomate aux Nations Unies, Officier de l’Académie Française, Commandeur de la Légion d’Honneur. Elle était, entre autres, une proche de Clémenceau et une intime de Pierre Loti, Georges Duhamel, André Maurois et Aristide Briand.

Au Panthéon, les fresques de l’histoire de France peintes par Puvis de Chavannes représentant Sainte Geneviève, patronne de Paris, ont eu comme modèle l’épouse du peintre, Marie Cantacuzène, Princesse Moldave. Celon certains critiques d’art, cette femme aurait eu une influence primordiale, sur la peinture Française du 19e siècle, marquant ainsi un tournant dans la pose des modèles de peintre, donc dans la typologie, la manière et le style de la peinture, durant tout une époque, du passage du Romantisme classique de Delacroix à l’Impressionisme de la fin du 19e siecle. En 2003, le Musée du Petit-Palais a, pour sa part, fait préempter pour la somme de 29.000 € une esquisse préparatoire au décor réalisé par Puvis au Panthéon en 1874-1878, représentant l’Enfance de sainte Geneviève : c’était indirectement un hommage posthume, à Marie Cantacuzène épouse de Chavannes qui figure dans la “Blouse Roumaine”.

La première femme jamais admise aux cours de Droit à la Sorbonne, en 1884 a été Sarmiza Bilcescu, une Roumaine (contrairement a ce que l’on a évoqué par méconnaissance ou bien par vanité nationale). Elle soutient sa thèse de doctorat en Droit en 1890, deux ans avant sa collègue française Jeanne Chauvin. Sa thèse en Droit a comme sujet De la condition légale de la mère. Pendant toutes ses études à la Sorbonne, Mlle Bilcescu a été chaperonnée jusque dans l’amphithéâtre, d’un coté par son mari et de l’autre par sa mère - une aristocrate Roumaine: “Comment, Messieurs s’est-elle adressée aux professeurs de la Sorbonne – vous écrivez « Liberté, Egalité, Fraternité” même a l’entrée des prisons en France alors que vous interdisez a ma fille de suivre les cours de Droit a la Sorbonne du simple fait qu’elle soit une femme?” Les hommes l’ont écouté, ont fléchi, ont réfléchi et ont fini par admettre cette formidable Roumaine, dont la présence parmi les mâles a failli provoquer une émeute: c’était le début d’une révolution qui a marqué un record européen : celui de la première femme avocate.

L’Impressionisme Français n’aurait pas été ce qu’il représente aujourd’hui (et les Musées Marmottan, d’Orsay, Giverny non plus) sans le mécénat, l’amitié, la clairvoyance et l’initiative du docteur Roumain Georges de Bellio, ami de Monet, Pissaro, Renoir, Cezanne, Manet, Sisley… Le terme même “Impressionisme” provient d’une toile que de Bellio avait achetée à Monet: ..”Impressions Soleil levant” (donation au Musée Marmottan). Aussi le mysterieux nu “Olympia”, peint par Edouard Manet, qui a scandalisé le public su Salon parisien aurait failli être perdu si de Bellio ne l’avait pas acheté, “pour la nation” (la nation française, bien entendu), en 1864, ayant initité une souscription publique

Marie-France Ionesco, fille de l’Académicien a contribué énormément à la promotion de l’oeuvre dramatique de son père - le théâtre de l’Absurde - elle figure dans la “Blouse”, tout aussi comme la fille du docteur de Bellio - Madame Donop de Monchy qui a fait don de son inestimable collection de peintures (léguée de son père) au Musée Marmottan et qui a encouragé aussi le fils Monet d’en faire autant avec la donation de Giverny.

Mais, au delà des noms qui portaient jadis en France une vraie résonance il y a bien des Roumains contemporains dont les cours sont suivis dans les Grandes Ecoles de France, dont les ouvrages se vendent dans les librairies et dont les manuscrits sont conservés à la Bibliothèque Nationale ….plus encore des femmes Roumaines dont les oeuvres se trouvent dans les expositions et les musées d’art et dont la présence est remarquée dans les salles de concert ou sur les scènes de théâtre ou d’opéra.

Si, toutefois, dans l’esprit public on ne saurait pas faire la distinction d’un nom étranger de souche Roumaine, Grecque, Russe ou autre, la raison de cette confusion serait bien comprise et la “Blouse Roumaine” serait en mesure de régler ce fâcheux malentendu.

Mais, au delà de pareilles considérations, la “Blouse Roumaine” parle aussi de grands hommes, peintres français, poètes, compositeurs ou écrivains, des époux, des amis ou des amours de ces mêmes femmes, d’hommes politiques, ou des personnages mondains de la Belle Epoque ou du Tout Paris., tous liés à la Roumanie. “Madame”, c’est adressé le Général de Gaulle à la Princesse Marthe Bibesco, “pour moi, vous personifiez l’Europe!”.

L’ auteur de l’anthologie est persuadé que le public français se laisserait séduire par cette démarche francophile et francophone. Car cette tentative de dialogue culturel transfrontalier reste un acte de foi, d’une vocation encore plus Francophone que la francophonie des Français. C’est ainsi que la Blouse se transformerait en une bannière, en un cri de joie, un cri d’espoir, mais aussi un cri de guerre et un défi adressé au lecteur français… puisque dans ce même dialogue entamé, l’auteur parle la même langue, raisonne aux mêmes valeurs spirituelles - dans l’espace d’un Univers de plus en plus transparent et accessible.

Bien que la “Blouse Roumaine” garde au centre de son plaidoyer la France et la culture française. au delà des confins de ces frontières nationales, la “Blouse” dévoile aussi une dimension européenne. Dans ce cadre, les cultures italienne, allemande ou anglaise gardent une place dans ce dialogue des nations à travers une trame qui développe des complicités universelles…

Pour cette raison fortuite invoquée par son aveu intime, l’auteur, Roumain francophone d’expression anglaise, prend l’Eurostar (et son parapluie britannique) afin de convaincre sinon de séduire le lecteur français de la justesse et de la valeur de cette démarche. Dans ce but peut être aucune autre citation ne saurait mieux exprimer la philosophie de la “Blouse Roumaine” que la voix de la fondatrice du prix Femina- Vacarescu, dans son discours présenté aux Nations Unies, il y a 80 ans, le 27 Avril 1925:

“ Ma voix vient d’un pays lointain et si elle parait faible c’est parce que c’est la voix d’une femme qui tremble d’une émotion imposée autant par votre présence que par l’honneur de se faire entendre. Ma voix vient d’un pays lointain et en dépit de cela, quand vous l’auriez entendue, j’espère qu’elle résonnera dans vos coeurs. Ma voix vient du sein d’une nation qui a toujours aimé et admiré la France et comme la France et souvent à travers elle, elle a rêvé de la Liberté, elle s’est promis d’accomplir une destinée splendide, en dépit de l’humeur changeante de sa fortune. Vous auriez reconnu dans ces qualités la Roumanie, terre de souffrance, de rayonnement et de bravoure, placée sur le promontoire de l’Europe contre les afflictions des hordes asiatiques, et qui, comme un phare, a été sensible a défendre la civilisation qui lui a donné son peuple et ses lois.”

Constantin ROMAN
Docteur es Sciences de l’Université de Cambridge (1974)
Professeur Honoris Causa de l’Université de Bucarest (1998)
Commandeur de l’Ordre du Mérite (Culture et Démocratie, 2000)
Ancien Conseiller Personnel du Président de Roumanie (1996-2000)
Editeur, “Centre for Romanian Studies”, London
Membre de la “Society of Authors”

Londres
Grande Bretagne
E: editor@Romanianstudies.org

www.blouseroumaine.com
www.constantinroman.com/blouseroumaine

Fiche technique du texte en Anglais:

Note: De par sa structure et composition arrangé en ordre alphabétique des noms des 156 femmes, le texte serait susceptible d’être comprimé en renonçant à un pourcentage de fiches biographiques et de citations, sans pour autant changer la philosophie de l’anthologie. Les illustrations seraient optionnelles sauf pour un nombre restreint de la Préface du texte (environ 12 illustrations)

La Note Introductive est signée par Catherine DURANDIN (Institut National de Langues et Civilisations Orientales, Paris)

Nombre de pages: 501
Nombre de mots (en Anglais): 213.000
Nombre de caractères (sans espaces): 1.141.000
Nombre de caractères (avec espaces): 1.351.000
Nombre d’Illustration: optionnel (a débattre)
Nombre de fiches biographiques: 156 femmes
Nombre de citations: 542
Nombre d’Indexes: 4
Nombre de références Bibliographiques: env. 2.000

Mircea Dinescu (b. 1953): Three Poems (Romanian English and French)

June 25th, 2006

Mircea DINESCU (b. 1953) – Three Poems

“A DRINKING BINGE WITH MARX”
“O BETIE CU KARL MARX”, (Poems, 1989).
(Translated FROM ROMANIAN by Constantin ROMAN, London, February 2003)

“Venerable Marx, if you lived in these lands
You would be quickly clean shaven and sent to a school for re-education.
The fact that even the cows from the East
Which grazed near the railway line
Now think that they are locomotives and stopped giving milk
Is a mistake put to your name.
It would be so good if the cities were ruled by merchants
So that the marketplace should not stink of so much rhetoric
Let free the brewers, the pastrami makers, the milkmen
Full of the dialectics of fermented hops
And of the hardened cheese.

For the time being the farmer would gladly come to scythe
The green sepia of the punks heads
For the time being, thinking that you are dead
The new philosophers get drunk on the idea that they polemicise with you.
They have not got the daring to smell the yeast which ferments
To blow up the society
And start the alembic
Through which
The revolutionary Cohn Bendit
Precipitated into an amiable mayor.

In fact even myself who am an ordinary character
I am coming out like a slug from the syntax and the logic
To dream up that stomach virus
Which makes one drunk on a piece of bread.
Come on, taste it
We are on the right course
In Berlin the clocks started to go haywire.”

————————————————-

Mircea Dinescu: “THE METAPHYSICAL CAT” (”PISICA METAFIZICA”)

Poet’s NOTE:

Once upon a time, when we kept our sharp claws hidden in a velvet paw, an anonymous cat taught the Romanians a splendid lesson of Dignity: during a working visit on the Cathedral Hill in Bucharest, the “Most Beloved Son of the People”, accompanied by Raven, his favoured Labrador dog (Corbul – a present from the British Liberal party leader the Right Honourable the Lord David Steel of Aikwood, n.t.), descended from his official limo in order to admire the bulldozers inflicting a Hiroshima-like destruction to a historical residential neighborhood in downtown Bucharest. In the meantime a lone cat, which just lost its masters, was sitting on a pile of rubble, surveying like an omen the ruined housing estate, apparently defiant of the official visitor who just arrived.
At this point, Colonel Raven – because in those days all dogs belonging to the Comrade had grades, made a run for the ancient goddess, being encouraged to the task by its master. As it happened, just when action was meant to reach its climax, a lightning of claws emerged from the fur ball resulting in a fountain of blood and squeals. Uncle Nick flabbergasted by the shame inflicted on his gun dog, ordered his praetorian guard: “You catch that cat!”
In disdain, the culprit which was guilty of the punishable offence of undermining the national security, made itself scarce under a fallen fence and the lads sweated it out until late at night chasing up the illusory ghost of the cat, through the ossuary of a neighborhood, which only fourtyeight hours earlier was full of life and smelling the scent of lilac trees in bloom.
A few years later as a homage to this feline dissident teacher I wrote the following poem:

Mircea DINESCU:
“THE METAPHYSICAL CAT”
(“PISICA METAFIZICA”) Translated from Romanian by Constantin ROMAN, London. June 2006

You catch that cat, shouted the Regent,
For it the Law can’t be so linient,
The foreign cat which does not give a dime
The Balkan cat, illegal and supine
Politically incorrect feline -
The hungry Balkan cat!
The metaphysics cat in search of trysts
Congenitally anti-communist
Consumerist who never tried alone
To strip a salmon fillet off the bone
Who never listened to the BBC
Who never went to Harrods for a spree.
How come that we inherited such cat?
Maybe from sermons of Adam Bhayat?
Or was it from some petty bourgeois gal
As surely not from the Neanderthal?
For Goodness’ sake do something with that cat!
Do kill it with a stroke of cricket bat
The Government will surely not complain
So long as it will not affect its gain
The bad-luck, idle cat and poor achiever
Which purrs and purrs whilst you all slog like beaver
Its languid manner shows its true disdain…
You Celtic ancestors, in overalls,
Do come and rescue us, heed our calls!

—————————————————

PISICA METAFIZICA

Mircea DINESCU
(Gandul, II, nr.329, Bucharest, 30 Mai 2006)

Pe vremea cand noi înca aveam ghearele îmbracate în catifea, o pisica anonima a oferit o frumoasa lectie de demnitate poporului român.

Aflat într-o vizita de lucru pe Dealul Mitropoliei, cel mai iubit fiu al poporului, însotit de cîinele favorit pe nume Corbu, s-a dat jos din limuzina sa admire joaca buldozeristilor „de-a bomba de la Hiroshima” din cartierul Uranus.

Pe o gramada de moloz, o pisica ramasa fara stapan veghea ca un duh al caselor demolate, ignorand parca voit alaiul oficial. Colonelul Corbu – caci ai cainii din preajma tovarasului aveau grade – s-a repezit spre zeitatea antica, încurajat de stapan, numai ca, în clipa fatala, un fulger de gheare izbucnit din ghemul îmblanit a transformat botul fiarei într-o fantana arteziana de sange si schelalaituri.

Atunci nea Nicu, îngrozit ca odorul sau a patit o asemenea rusine, a strigat catre garda pretoriana: „Prindeti pisica!”

Infractoarea ce adusese atingere sigurantei nationale s-a furisat însa dispretuitoare pe sub un gard prabusit, iar baietii au transpirat zadarnic, pîna pe înserat, fugarind stafia pisicii prin osuarul unui cartier care cu cateva zile înainte era înca viu si mirosea a liliac înflorit.

Profesoarei de disidenta felina i-am dedicat eu, cativa ani mai tarziu, acest poem omagial:

PISICA METAFIZICA

Prindeti pisica!, a strigat regentul,
Pisica ce sfideaza Parlamentul
Pisica hamesita din Balcani,
Ca-i apolitica si ilegala
si fara buletin de Capitala,
Pisica hamesita din Balcani.
Pisica metafizica si trista
Prin nastere cam anticomunisa?,
Cu gena dintr-o lume de consum,
N-a dezbracat în viata ei vreun peste
N-a cumparat jurnal în frantuzeste
Si nici gumari din magazinul Gum.
De unde dracu’ am mostenit pisica?
Din neorealismul lui De Sica?
Din mediul mic-burghez?
Din Neanderthal?
Faceti ceva! Dati-i în cap cu steagul
Caci nu va protesta areopagul
Din gaurile lui de cascaval.
Ea cîntareste lumea doar cu ochii
Ea poarta ghinionul precum popii
Ea toarce-n vreme ce voi toti munciti,
Lingoarea ei s-a cam mutat în lucruri,
Extrageti sabia din strung si pluguri
Voi, traci în salopete, si voi, sciti!

——————————————————

Mircea Dinescu (b. 1953): “EXILE” (Romanian English and French)

EXIL

Au inflorit cartofii in Marmatia
si voi tocmai acum plecati spre sud
cind ceru-i aiurit si descusut
cind se confunda bocetul cu natia ?

Veti inventa durerea ca o tara
poate veti da peste-un mormint mai cald…
Scobim scobim cartofii de smarald,
saracii mei cartofi de piatra rara.

Ce zeu pastrat in saramuri celeste
ar fi dispus din nou sa ne adune ?
La noi la voi e plins de-ngropaciune
la voi la noi e-un capat de poveste

——————————————

EXILE
(Mircea Dinescu)
Translated from Romanian by Constantin ROMAN
(London SW1, 25 June 2006)

As the potato flowers are in bloom
You take the road which ever us do part?
Now that the sky is grey and overcast
And tears confound the country and the doom?

The grief will be for you the new abode
Perhaps a warmer grave and newer ethos
We shall unearth those emerald potatoes
Those precious stones dug out from where we hoed.

What kind of God preserved in secret heavens
May still be glad to gather our bones
With you, with us we cry on our tombs
With you with us a story ends in ruins.

————————————————-

EXIL
par Mircea Dinescu. Traduit du roumain par Sanda Stolojan.

Les pommes de terre ont fleuri en Marmatie?
et c’est maintenant que vous prenez le chemin du sud?
quand le ciel bat la campagne éperdu?
quand se confondent les pleurs et le pays???

Vous inventerez la douleur comme une terre?
vous trouverez peut-être une tombe plus chaude?
nous déterrons, nous déterrons les pommes d’émeraude,?
ces pierres précieuses mes pauvres pommes de terre.??

Quel dieu conservé dans les saumures divines?
viendra encore nous ramasser tous à nouveau ??
Chez nous chez vous on pleure près des tombeaux?
chez vous chez nous une histoire se termine.